Guvernul aprobă în şedinţa de astăzi prevederile legislative asumate prin ultima Scrisoare de Intenţie şi Memorandum Tehnic de Înţelegere cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru continuarea acordului stand-by. Reamintim, România a încheiat, în mai anul trecut, un acord de împrumut cu FMI, în valoare de 12,95 miliarde de euro, valabil doi ani (până în 2011). Cele mai importante modificări se referă la reducerea salariilor din sistemul public cu 25%, a pensiilor – cu 15% şi a ajutoarelor de şomaj – cu 15%. În plus, Guvernul va modifica şi Codul Fiscal.
Dintre modificări, “se detaşează” cele referitoare la impozitarea dobânzilor bancare pentru persoanele fizice (impozitul creşte la 16% de la zero), impozitarea câştigurilor din jocurile de noroc (25%, fără să mai existe prag minim neimpozabil) şi impozitul pe clădiri plătit de persoanele fizice (taxarea creşte la 30% pentru a doua proprietate, la 100% pentru a treia şi la 200% pentru următoarele). De asemenea, cheltuiala deductibilă în cazul drepturilor de autor (de vexemplu, pentru ziarişti), scade la 20% (de la 40%), crescând, astfel, cota efectivă de impozit de la 10% la 13%.
Poate cea mai controversată modificare se referă la recalificarea raporturilor juridice între persoane (care vizează, probabil, PFA-urile şi drepturile de autor): „La articolul 11 după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alineatul (13) cu următorul cuprins: (13) Autorităţile fiscale pot să reconsidere orice tip de contract/raport juridic încheiat între două persoane în cazul în care activitatea prestată în baza unui astfel de contract/raport juridic îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerată activitate dependentă, aplicând principiul prevalenţei economicului asupra juridicului”.
Reamintim, conform Codului Comercial (valabil încă de pe vremea lui Cuza Vodă!), „contractul este expresia voinţei părţilor” (sigur, atunci când nu încalcă legile penale). Drept pentru care, probabil, această modificare va provoca multe dispute, în ideea că Executivul „nu are ce căuta în voinţa părţilor”!
În atasament, propunerile Guvernului de modificare a Codului Fiscal, precum şi Nota de Fundamentare. Codul Fiscal valabil în prezent poate fi consultat pe site-ul ANAF (www.anaf.ro, la secţiunea „asistenţă contribuabili”).


