EximBank a încheiat un acord de colaborare cu banca Rasheed Bank din Irak, pentru a facilita accesul companiilor româneşti pe piaţa irakiană, se arată într-un comunicat de presă.
EximBank va pune la dispoziţia companiilor româneşti un ghid al investiţiilor străine în Irak, în urma acestui acord.
“Interesul companiilor româneşti pentru piaţa irakiană este unul ridicat, iar pentru EximBank este prioritar să facă demersuri în direcţia facilitării derulării proiectelor româneşti în zonă. De aceea, în urma întâlnirii pe care am avut-o cu o delegaţie economică din Irak, am convenit ca, în cadrul eforturilor care se fac la nivel guvernamental pentru intensificarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări, Rasheed Bank să transmită EximBank un ghid al investiţiilor străine, care să cuprindă toate informaţiile necesare demarării de proiecte de investiţii şi care să fie pus la dispoziţia companiilor româneşti”, a declarat Traian Halalai, preşedintele EximBank.
Managementul celor două bănci este interesat de stabilirea unei relaţii de bănci corespondente.
“Discuţiile purtate au scos în evidenţă faptul că piaţa irakiană oferă oportunităţi importante pentru companiile româneşti, mai ales în domeniul industriei auto şi în cel al construcţiilor. Consider că este important ca antreprenorii să ştie că EximBank are instrumente pentru a susţine atât internaţionalizarea companiilor româneşti – achiziţionarea de acţiuni emise de o companie din străinătate de exemplu, dar şi participarea lor la proiecte din afara ţării – cum ar fi construcţia unui gazoduct, modernizarea unei uzine sau realizarea de facilităţi de montaj în domeniul auto”, a precizat Traian Halalai.


