“Parteneriatul public – privat (PPP) reprezintă o soluţie pentru relansarea economică a României”, a declarat Cătălin Grigorescu, partener în cadrul firmei de avocatură Grigorescu Ştefănică.
“Modificarea corectă a legislaţiei privind PPP ar permite României să atragă investiţii şi să dezvolte proiectele de interes public de care are nevoie, în sistem de management privat, în condiţiile unei concurenţe tot mai mari pentru atragerea de finanţare între ţările europene, asigurând, totodată, şi o dinamizare a vieţii economice”, a spus, la rândul său, Daniel Ştefănică. Pe lângă beneficiile directe ale companiilor care se implică în dezvoltarea proiectelor, există beneficii generale: se dezvoltă sectoare industriale, regiuni, servicii; se creează locuri de muncă, adică este dinamizată activitatea economică a României, a mai spus acesta.
Parteneriatul Public Privat permite statului să dezvolte proiecte de interes public, pentru care nu are finanţare, competenţe sau capacitate de gestionare, prin asociere cu un operator privat, cu resurse financiare atrase tot din mediul privat, cu o alocare echitabilă a riscurilor şi prin intermediul unei companii de proiect. Astfel de asocieri pot fi făcute pentru realizarea, reabilitarea, extinderea, exploatarea unui bun public sau pentru operarea unui serviciu public. Sistemul poate fi folosit în domenii precum infrastructură (autostrăzi, căi ferate, porturi, aeroporturi etc), educaţie, sănătate etc.
“PPP permite dezvoltarea unor proiecte ale administraţiei centrale, locale sau ale unor companii în care statul este acţionar unic sau majoritar, în contextul constrângerilor bugetare, al controlului mai strict al cheltuielilor publice (limitele de deficit), precum şi al noii programări financiare şi bugetare a UE”, a mai spus Cătălin Grigorescu. Conform acestuia, PPP îmbunătăţeşte condiţiile de implementare a proiectelor publice, datorită managementului privat, asigură eficienţă sporită în utilizarea veniturilor din proiectele de infrastructură, echilibrează riscurile, dar şi facilitează distribuirea costurilor de finanţare a infrastructurii pe toată durata de viaţă a activului construit sau operat. Un alt avantaj al PPP se referă la îmbunătăţirea calităţii bunurilor şi a serviciilor livrate prin acel serviciu sau proiect. În plus, oferă un rol central sectorului privat şi asigură dezvoltarea economică şi socială utilizând, în principal, resurse private.
În prezent, legea 178/2010, a parteneriatului public-privat şi HG 1239/2010 conţin prevederi similare legislaţiei în materie de achiziţii publice. Sunt două praguri valorice peste care se aplică procedurile de atribuire: 125.000 euro (în lei) pentru bunuri şi servicii şi 4.845.000 euro (în lei) pentru lucrări. Sunt două modalităţi prin care se face selecţia partenerului privat: procedura deschisă de selecţie a investitorului privat (o singură etapă în cadrul căreia orice investitor privat poate depune o ofertă) şi dialogul competitiv (procedura de selecţie a investitorului privat de către partenerul public, care se desfăşoară în două etape: evaluare şi negociere).
Din 2010 nu s-a demarat şi finalizat niciun proiect. Legea PPP s-a dovedit inaplicabilă, pentru că are un obiect neclar formulat şi instituie un paralelism legislativ (se aplică când nu se aplică legislaţia concesiunilor şi achiziţiilor publice). Pe de altă parte, legea PPP încalcă prevederi constituţionale (permite transmiterea de bunuri proprietate publică în administrarea unei entităţi private – compania de proiect, deşi aceasta nu este o instituţie publică, iar dreptul transmis nu e calificat ca fiind o concesiune.)
În plus, reglementările sunt rigide şi nu permit dezvoltarea de proiecte complexe şi atragerea de finanţare privată: limitează contribuţia partenerului public la aport în natură; compania de proiect poate fi doar societate pe acţiuni; nu există posibilitatea derulării proiectului de către o companie de proiect constituită exclusiv de către partenerul privat.
O altă problemă a legislaţiei actuale este aceea că nu permite acordarea de către partenerul public a unor plăţi de disponibilitate, ceea ce reduce posibilitatea obţinerii de finanţare de la bănci. De asemenea, conţine restricţii privind cesiunea/preluarea contractului de PPP şi nu clarifică drepturile finanţatorilor (“step-in rights”) în caz de reziliere a contractului de PPP sau de alte dificultăţi şi, în plus, lipseşte o viziune managerială asupra „închiderii financiare” a proiectelor de PPP.
În aceste condiţii, avocaţii firmei Grigorescu Ştefănică propun crearea unui cadru legal flexibil, care să permită derularea de proiecte diverse, având în vedere că fiecare proiect are propriile lui caracteristici şi nu poate fi replicat în mod identic. De asemenea, aceştia propun ca reglementarea să permită dezvoltarea de proiecte finanţabile de către bănci, oferirea de garanţii solide şi credibile finanţatorilor privaţi privind posibilitatea recuperării investiţiei realizate; posibilitatea ca partenerul public să poată garanta în anumite condiţii achitarea unor plăţi de disponibilitate, cu respectarea regulilor Eurostat de determinare a deficitului bugetar. O altă propunere se referă la promovarea unei legislaţii, care să permită combinarea surselor de finanţare privată cu surse din fondurile europene.
