Acasă Analize Mic colectiv pentru strategia energetică

Mic colectiv pentru strategia energetică

de GM

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a afirmat că săptămâna viitoare va fi organizat „un mic colectiv” pentru elaborarea strategiei energetice a României, care va fi direcţionată spre piaţă, nu spre producţie.

„Săptămâna viitoare o să începem un mic colectiv, după care sigur o să-l mărim, şi am nevoie de oameni cu viziune, am nevoie de oameni care să ne spună cum privesc ei acest domeniu”, a spus ministrul delegat la conferinţa „Mediafax Talks about Energy”.

El a arătat că se bazează pe sprijin atât din partea specialiştilor în energie, cât şi a unor analişti de profil.

„Toată strategia noastră energetică a fost direcţionată spre producţie. Lucrul acesta a fost o greşeală. Strategia trebuie direcţionată spre piaţă. Asta este singura deosebire dintre mine şi cei care au condus până acum acest domeniu. Eu văd lucrurile numai prin piaţă, alţii au văzut lucrurile numai prin producţie. Este o diferenţă mare, să ştiţi”, a spus Niţă, conform Mediafax

El a arătat că există diferenţe între modul cum a funcţionat piaţa acum un an sau doi şi situaţia actuală sau de anul viitor, schimbările având loc cu o viteză uimitoare.

Potrivit ministrului, strategia ar putea fi finalizată până la finele anului sau chiar „un pic mai încolo, dacă vor exista idei sau soluţii care să conducă la revitalizarea acestui sistem extrem de important pentru economia naţională şi în regiune”.

Săptămâna viitoare se aprobă noile reguli pentru energia verde

Săptămâna viitoare, în şedinţa de Guvern, va fi aprobată Ordonanţa privind modificarea şi completarea Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile, a mai spus Constantin Niţă, conform Agerpres.

„Schema de sprijin este cea mai generoasă din UE. Asta nu e nimic rău, dimpotrivă e foarte bine. Nu am nimic împotriva investitorilor care au făcut lucruri bune în acest domeniu în România. Din păcate, nu am fost pregătiţi pentru un asemenea flux de investiţii pe acest domeniu. Asta ne creează probleme în funcţionarea sistemului energetic naţional. Neavând centrală de pompaj, soluţii de echilibrare a sistemului, totul se răsfrânge asupra celorlalte energii, convenţionale, se răsfrânge asupra consumatorului industrial şi casnic. Să spunem că poporul român este răbdător şi suportă anumite creşteri de preţuri, însă cei care nu investesc în energie, investesc în alte domenii de activitate şi nu sunt multumiţi de faptul că ei trebuie să contribuie la bunăstarea celor din energia regenerabilă, pentru că şi ei şi-au asumat credite şi riscuri. În mod firesc şi pe bună dreptate pun întrebarea de ce să suporte energia regenerabilă? De ce nu suportă cel care a investit?”, a explicat Constantin Niţă.

Potrivit acestuia, Guvernul român s-a angajat, în faţa UE, să aducă pe piaţă un anumit nivel de energie verde.

„Anul acesta România îl îndeplineşte, problema este că numărul mare de certificate poate să conducă la părăsirea economiei de către foarte mulţi investitori din celelalte domenii de activitate. Au fost mai multe variante de modificare a legii, de la tăierea numărului de certificate, la tăierea valorilor. Faptul că noi amânăm nişte venituri pe care cei care investesc în energia regenerabilă le vor primi peste câţiva ani, nu cred că este un lucru rău. Legea pe care, probabil, săptămâna viitoare o să o aprobăm prevede şi tranzacţionarea certificatelor verzi pe piaţa OPCOM, ca să nu mai existe discuţii şi distorsionare a preţurilor acestor certificate. Singura menţiune care deranjează investitorii este tocmai aceasta, respectiv că certificatele se depun într-un coş la ANRE, care va stabili o legislaţie secundară”, a explicat ministrul delegat pentru Energie.

Hidroelectrica ieste din insolvenţă pe 1 iulie

Conform ministrului Niţă, Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă la 1 iulie acest an, după această dată urmând instalarea managementului profesionist şi listarea pe Bursă a 10% din acţiuni.

“Hidroelectrica va ieşi din insolvenţă la 1 iulie. Ne vom ocupa să promovăm managementul profesionist aşa cum s-a făcut la toate companiile, pe baza Ordonanţei 109, după care vom lista pe bursă 10%, aşa cum ne-am angajat în faţa organismelor internaţionale, după care vom stabili o listă de priorităţi, întrucât sunt foarte multe investiţii începute şi neterminate, dar pe care, unele, avem nevoie să le punem în funcţiune”, a mai spus Niţă.

De asemenea, el a adus în discuţie necesitatea ca Hidroelectrica să devină eficientă, precizând că, dacă o hidrocentrală modernizată poate să funcţioneze cu un om, atunci de ce “în hidrocentrale modernizate, în care am băgat sute de milioane de euro, trebuie să stea 15 pe schimb”.

“Compania, chiar dacă iese din insolvenţă, rămâne cu nişte datorii care vor fi reeşalonate deoarece conducerile care au fost au investit în pământ. Sunt în pământ câteva miliarde de euro care nu produc şi care în mod firesc trebuie să producă”, a mai spus Niţă.

Reamintim, Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în 20 iunie 2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii şi cu pierderi de 350 milioane de lei după primul semestru al anului 2012.

Preţ mic la “lumină”

România acum are un preţ la energie cu 25-30% mai mic decât preţul mediu din Uniunea Europeană (UE), a declarat Niculae Havrileţ, preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

„A apărut recent o analiză a preţurilor de energie şi gazelor naturale. Deşi România are cele mai mici preţuri la energie şi gaze naturale ca şi marfă, când se analizează puterea de cumpărare nu mai suntem, cel puţin la energie electrică. Suntem mult mai jos. Acum se pune problema dacă este prea mare preţul la energie electrică sau venitul, în general, puterea de cumpărare este mai mică? România acum are un preţ la energie cu 25-30% mai mic decât preţul mediu din UE. Guvernele să se îngrijească pentru creşterea veniturilor populaţiei, creşterea salariilor şi a puterii de cumpărare”, a spus Havrileţ.

Potrivit acestuia, puterea de cumpărare va creşte când produsul intern brut va fi alimentat cu resurse, care până acum nu au fost luate în vedere.

„Este vorba de resurse energetice şi gaze naturale, în special. Trebuie să luptăm pentru creşterea veniturilor. În momentul în care o să avem un sector energetic în expansiune, în dezvoltare, acesta poate aduce investiţii, salarii, creşterea puterii de cumpărare. Acesta este un element pe care îl vizează Legea 123 a energiei electrice şi a gazelor naturale”, a explicat preşedintele ANRE.

din aceeasi categorie