Numărul turiștilor români care au vizitat Israelul în primele șase luni din acest an a crescut cu peste 50% față de aceeași perioada a anului trecut, de la 38.000 la 56.900 de vizitatori, România fiind a două țară din regiune că număr de turiști în Israel, după Polonia, arată un comunicat transmis de Ministerului Turismului din Israel.
”Creșterea numărului de turiști este accelerată: avansul vizitatorilor români care și-au petrecut vacanțele în Israel în 2018 este de 133% față de 2016, iar media lunară a ajuns la 9.500/luna în 2018, față de 6.300 de turiști români/luna în 2017, respectiv 4.000 de persoane în 2016”, arată un comunicat al Ministerului Turismului din Israel.
În prima jumătate a anului, peste 2,1 milioane de turiști au vizitat Israelul, destinația depășind pentru prima dată pragul de 2 milioane de turiști în șase luni. Cifra reprezintă o creștere cu 19% față de aceeași perioadă a anului trecut când 1,74 milioane de turiști au vizitat Israelul și o creștere cu 26% față de 2016.
Potențialul este mult mai ridicat, iar numărul de turiști străini în Israel va crește considerabil în 2018.
“România este a două țară ca importanță din regiune, după Polonia. Estimăm că în acest an vom depăși 120.000 de turiști români. Lucrăm îndeaproape cu agențiile de turism și cu companiile aeriene că să facilităm călătoriile în Israel pentru cât mai mulți români.” a declarat Ami Alon, Director, Europa Centrală, Ministerul Turismului din Israel.
În primele șase luni, 98.900 polonezi au vizitat Israelul. Cehia se află pe locul 3, cu 17.700 turiști în Israel în prima parte a anului, fiind urmată de Ungaria, cu 16.200 turiști.
”Creșterea numărului de turiști români reprezintă rezultatul investiţiilor uriaşe în promovarea ţării şi a parteneriatelor excepţionale realizate de Ministerul Turismului din Israel cu liniile aeriene şi cu operatorii de turism”, a informat ministerul.
Astfel, cei mai importanți factori care influențează creșterea constantă a numărului de turiști români în Israel sunt numărul mare de zboruri directe către Eilat și Tel Aviv, creșterea numărului de programe speciale cu tururi ghidate chiar și în limba română, diversitatea și numărul mare de pachete disponibile la tour operatorii din România.
Numărul de zboruri săptămânale din România spre Israel a ajuns la 64 în 2018, comparativ cu 23 de zboruri în 2015, ceea ce înseamnă o creștere substanțială în doar trei ani. Cele mai multe zbouri sunt pe ruta Bucureşti – Tel Aviv. De asemenea, mai sunt zboruri săptămânale din Timişoara, Iaşi, Cluj şi Sibiu.
Numărul total al turiștilor străini care au vizitat Israelul în 2017 a ajuns la un nivel record, de 3,6 milioane, în creștere cu 25% față de 2016. De altfel, o româncă a fost anul trecut turistul cu numărul 3 milioane care a ajuns în Israel.
”Israelul este o destinație importantă de călătorie pentru turiștii români, apreciată pentru pelerinajele organizate aici. Începând cu anul 2017, Ministerul Turismului din Israel și-a concentrat eforturile pe promovarea orașelor Tel Aviv și Ierusalim ca două destinații de city break într-o singură vacanță, oferind experiențe multiculturale, o viață de noapte intensă, delicii gastronomice și posibilități pentru turismul de aventură”, spun oficialii ministerului.


