De Rusalii, sărbătorite anul acesta pe 31 mai – 1 iunie, românii vor beneficia de un weekend prelungit. Numărul celor care vor pleca în vacanţă de Rusalii va creşte faţă de anul trecut şi ar putea ajunge la 50.000, estimează tour-operatorul Paralela 45. Oficialii companiei spun că românii optează mai ales pentru destinaţiile din zona litoralului, dat fiind că se anunţă temperaturi ridicate.
„De Rusalii, cele mai multe vacanţe le-am vândut deja pe litoral, atât în România, cât şi în Bulgaria. Românii vor profita de weekendul prelungit şi de tarifele hoteliere care în această perioadă sunt cu până la 30% mai mici decât în plin sezon, iar în unele unităţi se oferă şi masa de Rusalii gratuită. Mulţi îşi vor lua şi ziua de vineri liberă pentru a uni cu weekendul şi atunci vor prefera să aleagă destinaţii în aproapierea casei, iar între litoralul românesc şi bulgăresc nu e o diferenţă foarte mare nici la distanţă, nici la tarife”, a declarat Alin Burcea, preşedintele Paralela 45.
În oferta Paralela 45 cele mai căutate oferte au fost cele pentru perioada 29 mai – 1 iunie 2015 cu 3 nopţi cazare. Preţurile încep de la 102 lei/ persoană pentru un sejur de trei nopţi cazare în cameră dublă standard pentru litoralul românesc, de la 26 euro/ persoană pentru sejur de trei nopţi în cameră dublă cu all inclusive pentru litoralul din Bulgaria şi 290 lei/ persoană/ pentru trei nopţi în cameră dublă cu mic dejun inclus la munte.
Anul trecut aproximativ 40.000 de români au plecat în vacanţă de Rusalii, cu 30% mai puţini decât în 2013, când sărbătoarea a fost la sfârşitul lunii iunie, când elevii erau deja în vacanţă.
„Cu toate acestea, deşi şi anul acesta Rusaliile pică înaintea examenului de Bacalaureat, vremea se anunţă a fi mult mai călduroasă decât media lunii iunie, iar obiceiurile de consum în ceea ce priveşte vacanţele au început să crească începând cu 2015”, mai spun oficialii Paralela 45.
Paralela 45 este prezentă pe piaţă de 25 de ani şi deţine o reţea naţională formată din 40 de agenţii directe sau în franciză şi aproape 200 de angajaţi.



