Acasă Economie 13.000 de apometre, înlocuite cu contoare inteligente

13.000 de apometre, înlocuite cu contoare inteligente

de A
Compania de Apă Arad a dat startul campaniei prin care 13.000 de contoare vor fi înlocuite, până în august 2026, în toate UAT-urile din aria de operare. Consiliul Județean Arad precizează că este un pas important în digitalizarea infrastructurii de apă și apă uzată, într-un proiect de peste 12 milioane lei (fără TVA).
Prima localitate este Pecica, unde vor fi schimbate contoarele pentru cei 3.232 de abonați. Montarea noilor contoare este gratuită și se face etapizat, după un program stabilit cu antreprenorul care execută lucrările.

”13.000 de contoare vor fi înlocuite până în luna august 2026, în UAT-urile din aria de operare a Companiei de Apă Arad în cadrul proiectului „Digitalizarea infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional în municipiul Arad – contorizare inteligentă”, în valoare de peste 12 milioane lei, fără TVA. Prima localitate în care vor fi înlocuite vechile contoare este Pecica, unde, există un număr de 3232 abonați”, anunță Compania de Apă Arad.

Odată cu această schimbare, indexul contorului va fi citit de la distanță, nemaifiind necesară prezența fizică a abonaților la preluarea indexului. Astfel, dispar posibile erori de citire sau introducere de date, deoarece consumurile se transmit exclusiv prin unde radio, fără intervenţie umană.

Noile contoarele ultrasonice de apă rece sunt o alternativă superioară față de contoarele mecanice tradiționale. Acest tip de contoare au o durată de viață extinsă și nu necesită întreținere frecventă.

De asemenea, tehnologia ultrasonică permite identificarea debitelor extrem de mici – chiar și de 0,05 litri pe oră. Această sensibilitate ridicată ajută la detectarea scurgerilor care altfel ar trece neobservate, prevenind pierderi de apă și costuri suplimentare. Astfel, pentru consumatorii finali, ele înseamnă facturi mai corecte, mai puține intervenții tehnice și un control mai bun asupra consumului de apă, arată compania.

din aceeasi categorie