Acasă MediuDezvoltare Durabila Polonia reduce subvenţiile la regenerabile

Polonia reduce subvenţiile la regenerabile

de GM

Polonia intenţionează să reducă subvenţiile pe care le acordă pentru energiile regenerabile după ce încetinirea economiei a majorat deficitul bugetar, a declarat adjunctul ministrului polonez al economiei, Jerzy Pietrewicz, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.

Decizia Poloniei urmează unor măsuri similare adoptate în Spania, Italia, Germania, Franţa şi România, în încercarea de a ţine sub control creşterea preţurilor plătite de consumatorii finali. “Nu avem de gând să eliminăm subvenţiile, însă credem că progresele tehnologice ne permite să reducem subvenţiile propuse anterior”, a declarat Jerzy Pietrewicz la primul său interviu de la numirea în funcţie la finele lunii februarie. Pietrewicz a adăugat că noile propuneri vor fi incluse în noua lege privind energiile regenerabile care va fi prezentată în luna octombrie.

Polonia, ţară care produce 90% din energia sa electrică pe bază de cărbune, şi-a propus să crească ponderea energiei produse din surse regenerabile până la 15% în 2020 de la aproximativ 2% în prezent. Autorităţile de la Varşovia estimează că sprijinirea energiilor regenerabile va costa statul 10,8 miliarde de zloţi (3,4 miliarde de dolari) în 2020, de la 5,5 miliarde zloţi în 2014.

Eolienele, de bază

“Intenţia noastră este să venim cu o soluţie bună în mijlocul unor interese variate. Înţelegem că investitorii au nevoie de stabilitate şi predictibilitate”, a spus Pietrewicz. Potrivit acestuia, energia eoliană ar trebui să devină “baza” surselor regenerabile, permiţând Poloniei să-şi reducă dependenţa de cărbune. Pentru energia solară, guvernul de la Varşovia vrea să încurajeze micile proiecte, în timp ce va limita suportul pentru marile parcuri. “Marile parcuri fotovoltaice sunt cea mai scumpă sursă de energie. Vrem să aşteptăm până când va fi mai ieftin să finanţăm acest tip de investiţii”, a spus Pietrewicz.

La începutul acestei luni, grupul ceh de utilităţi CEZ a anunţat că a decis să se concentreze pe extinderea în Polonia, după ce România a redus subvenţiile la energiile regenerabile. Guvernul român a anunţat suspendarea pentru trei ani şi jumătate a sistemului alocării de certificate verzi pentru producătorii de energie din resurse regenerabile. Măsura este destinată să reducă factura plătită de consumatorul final cu 50% pentru energia regenerabilă, însă riscă să-i alunge pe investitori.

din aceeasi categorie