Acasă Economie Zăcământul Karachaganak din Kazahstan își reduce producția cu 30%

Zăcământul Karachaganak din Kazahstan își reduce producția cu 30%

de A

Operatorul zăcământului de petrol și gaz condensat Karachaganak din Kazahstan a informat marți Reuters că a redus producția în urma unui ”incident” la uzina de procesare a gazului de la Orenburg (Rusia), controlată de Gazprom.

Luni, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că atacul dronelor ucrainene asupra Orenburg, una din cele mai mari uzine de procesare a gazelor din țară, a forțat țara vecină Kazahstan să reducă producția la zăcământul cu 25% – 30%.

Anterior, Ucraina a confirmat că a atacat o uzină de gaze din regiunea Orenburg, la aproximativ 1.700 de kilometri est de granița Rusiei cu Ucraina, și o rafinărie de petrol din regiunea Samara. Începând din luna august, Kievul și-a intensificat atacurile asupra rafinăriilor și a altor instalații energetice rusești, în încercarea de a perturba aprovizionarea cu combustibil și tăia sursele de finanțare ale Moscovei.

Potrivit surselor citate de Reuters, producția de la Karachaganak a scăzut luni la până la un nivel cuprins între 25.000 tone (196.500 barili pe zi) și 28.000 tone, față de nivelul obișnuit de 35.000-35.500 de tone.

De asemenea, Ministerul Energiei din Kazahstan a informat luni că operatorul zăcământului Karachaganak a redus producția, dar nu a dat publicității detalii privind nivelul reducerilor. Reprezentanții instituției și-au exprimat încrederea că producția la Karachaganak va reveni la normal după reluarea activității la Orenburg.

Zăcământul Karachaganak a produs aproximativ 263.000 de barili de petrol pe zi în 2024. Petrolul este exportat de conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC) printr-un terminal rusesc de la Marea Neagră, precum și prin conducta rusească Drujba către Germania.

Zăcământul este operat de un consorțiu care include grupul american Chevron (18%) și companiile energetice europene Shell (29,25%) și Eni (29,25%). Alți acționari sunt compania rusă Lukoil (13,5%) și grupul petrolier kazah KazMunayGaz (10%).

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.