Acasă MediuDezvoltare Durabila Xerox deschide un nou centru la Bacău

Xerox deschide un nou centru la Bacău

de GM

XeroxCompania americană Xerox deschide un nou centru, al şaptelea din ţară, în municipiul Bacău, destinat serviciilor pentru clienţi din Italia, iar în primă fază vor fi angajate 140 de persoane, urmând ca numărul angajaţilor să crească odată cu diversificarea serviciilor.

Un nou centru de servicii „customer care” al companiei Xerox a fost deschis în municipiul Bacău, în clădirea DiLivio Business Center, şi se adresează clienţilor din Italia, acesta fiind cel de-al şaptelea punct de lucru din România al firmei americane de IT.

Astfel, susţin reprezentanţii Xerox, compania îşi extinde activitatea de servicii oferite clienţilor europeni, angajând în Bacău 140 de specialişti în utilizarea computerului, iar numărul va creşte odată cu diversificarea serviciilor oferite, scrie Mediafax.

„Centrul din Bacău, nu numai că extinde prezenţa Xerox în România, dar se alătură unei reţele globale, care procesează informaţii pentru clienţii din întreaga lume. Clienţii noştri apreciază competenţele angajaţilor din România, precum cele lingvistice şi tehnice, dar şi dorinţa acestora de a-şi construi o carieră într-o companie care oferă servicii la nivel global”, a declarat vicepreşedinte Strategy and Business Development, Customer Care Services, Xerox, Roberto Montandon.

Candidaţii care doresc să se angajeze pe unul din posturile libere oferite de Xerox în Bacău trebuie să cunoască limba italiană, să aibă competenţe de utilizare a calculatorului şi experienţă anterioară în domeniul serviciilor pentru clienţi. Angajaţii din Bacău vor face parte dintr-o echipă formată din 55.000 de agenţi la nivel global, care răspund zilnic, din cele 160 de centre, la 2,5 milioane de solicitări, în aproximativ 30 de limbi.

Xerox deţine în România două centre în Bucureşti, trei în Iaşi şi unul în Oradea, cu peste 2.000 de angajaţi.

Compania este prezentă în România de peste 45 de ani, oferind o gamă variată de imprimante, copiatoare, multifuncţionale, precum şi servicii conexe şi de business.

din aceeasi categorie