Acasă Economie Virgiliu Ivan, DEN: ”Trebuie să încurajăm investitorii să dezvolte capacități de stocare”

Virgiliu Ivan, DEN: ”Trebuie să încurajăm investitorii să dezvolte capacități de stocare”

de M G

Virgiliu Ivan, șeful Dispecerului Energetic Național (DEN) din Transelectrica, a estimat că, până la finalul anului, în România vor fi instalate baterii de stocare a energiei electrice cu o putere de 500 MW și capacitate de 1.200 MWh. Declarația a fost făcută în cadrul celei de-a XIII-a ediții a conferinței ” Ziua Energiei Brașov”, eveniment organizat de către Repom și COALition, în parteneriat cu asociația PATRES.
„Anul 2024 a fost anul lansării punerii în funcțiune a stocării în România. Am adunat până la finalul anului 2024 instalații de stocare a energiei electrice în baterii care totalizau o putere de 137 MW și o capacitate de 269 MWh. Anul acesta, din ceea ce vedem până în prezent, putem să sperăm că vom depăși 500 de MW ca putere și peste 1.000-1.200 MWh capacitate”, a declarat Virgiliu Ivan.
Acesta a mai spus că, pe baza datelor sale, cele mai multe noi instalații de stocare vor fi puse în funcțiune după jumătatea anului.
“Energia este un diamant neșlefuit. Instalațiile de stocare au rolul de a șlefui acest diamant, astfel încât investitorii și sistemul energetic să beneficieze de frumusețea lui. Trebuie să încurajăm investitorii să dezvolte capacități de stocare”, a completat Ivan.
Șeful DEN a mai spus că Transelectrica a pus în baza de date publice a ENTSO-E (n.r. – Asociația Operatorilor de Transport și Sistem din Europa) informațiile despre capacitățile de stocare din Româna.
“Este o platformă cu date publice. Se poate accesa de către oricine, fără cont. Sunt publicate informații relevante la nivelul operatorilor de transport și sistem, date referitoare la puteri instalate pe toate categoriile de de resurse. O să vedeți că sunt două țări care au publicat pentru pentru anul acesta date despre instalații de stocare în Europa. Asta nu înseamnă că doar două țări au instalații de stocare, dar doar două au publicat datele. Este vorba despre Germania și despre România. Noi am făcut publică această informație. Să sperăm că, în perioada următoare, și alte țări, alte entități, alți operatori de transport și sistem vor face publice aceste date. Da, vă spuneam că noi avem 100 și un pic de megawați instalați. Germania are peste 9.500 MW instalați în stocare”, a explicat Ivan.

Ziua Energiei la Brașov

“Stocarea energiei: pilon al unui sistem energetic sustenabil și sigur în Uniunea Europeană” a reprezentat tema celei de-a 13-a ediție a conferinței Ziua Energiei Brașov, eveniment de referință pentru sectorul regenerabilelor.
La manifestare au participat lideri din industrie, factori de decizie, cercetători și inovatori, care au discutat despre viitorul energiei regenerabile și soluțiile de stocare a energiei în România.
Unul dintre punctele centrale ale ediției din acest an a fost Local Info Days, organizat sub egida COALition, o inițiativă europeană dedicată tranziției energetice și inovației în regiunile aflate în transformare structurală. Această sesiune a fost realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș, care joacă un rol esențial în susținerea politicilor energetice regionale, și REPOM, un operator economic de referință în sectorul energiei regenerabile, activ în facilitarea tranziției către energia verde și dezvoltarea hub-urilor energetice regionale.
Local Info Days și proiectul COALition au prezentat abordări inovatoare privind stocarea energiei, dezvoltarea sustenabilă și strategiile colaborative pentru tranziția către energie curată.
Probleme similare legate de impactul surselor regenerabile în perioada tranziției energetice au fost prezentate de CERTH, care a descris situația din Grecia. Printre tehnologiile – cheie prevăzute în Planul National Energetic și Climatic grec se numără stocarea hidroenergetică, bateriile și hidrogenul, iar obiectivele sunt foarte ambițioase. Totuși, sunt necesare soluții tehnologice avansate pentru a accelera progresul în sectorul energetic, iar gazele naturale vor continua să joace un rol important ca combustibil de tranziție, se arată într-un comunicat de presă.
Maria Alina Ardelean, director de Dezvoltare REPOM, a avut o prezentare principală despre COALition și strategiile de tranziție energetică, Panagiotis Grammelis, director de Cercetare Centre for Research and Technology Hellas (CERTH) a prezentat Perspective asupra rolului CERTH în dezvoltarea tehnologiilor energetice inovatoare, Chrysovalantis Ketikidis, cercetător asociat senior CERTH/CPERI – Prezentare generală a proiectului COALition și principalele concluzii, Kosyo Stoychev, Universitatea din Sofia „St. Kliment Ohridski”, Departamentul de Geografie Regională și Politici – Rezultatele unei strategii europene comune de cercetare,. Cristian-Dragoș Dumitru, profesor asociat, Universitatea de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș – Utilizarea Ciclului Rankine Organic pentru stocarea și utilizarea energiei solare, Codruța Togan, manager public Consiliul Județean Mureș – Neutralitatea climatică și rolul județului Mureș în proiectul COALition, Andrei Ceclan, consultant în energie, co-fondator Servelect – Consolidarea ecosistemelor regionale de inovare pentru tranziția energetică.
Discuțiile au subliniat importanța colaborării intersectoriale, a progresului tehnologic și a mecanismelor de finanțare în tranziția către un sistem energetic mai rezilient și descentralizat.

REPOM – Un actor-cheie în tranziția către energia verde

Fiind un partener esențial al evenimentului, REPOM este un operator economic important în sectorul energiei regenerabile din România, specializat în operarea, gestionarea și optimizarea activelor energetice regenerabile.
În cadrul Zilei Energiei Brașov, au avut loc și trei ateliere tehnice, care au oferit participanților cunoștințe practice despre soluțiile de stocare a energiei și strategiile de finanțare: Tehnologii inovatoare pentru stocarea și conversia energiei solare – organizat de UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș, atelier ce a abordat stocarea termică a energiei folosind materiale precum apa și nisipul; Modele financiare pentru investiții în stocarea energiei – organizat de TDP Partners, care a explorat modele de investiții, opțiuni de finanțare și strategii de afaceri și operarea comercială și finanțarea sistemelor de stocare a energiei în baterii (BESS), atelier organizat de EY International, Banca Transilvania și REPOM.
Ajunsă la cea de-a 13-a ediție, conferința Ziua Energiei Brasov și-a consolidat statutul de forum de referință pentru industria energetică din România.
Focus Energetic a fost partener media al evenimentului.

din aceeasi categorie