
Virgil Metea
Consiliul de Administrație al producătorului de gaze Romgaz, una din cele mai profitabile companii de stat, a aprobat miercuri reînnoirea contractului de mandat al directorului general, Virgil Marius Metea, pe o perioadă de patru ani, arată un comunicat transmis Bursei de Valori București (BVB).
De asemenea, Consiliul de Administrație al Romgaz l-a ales ca președinte al board-ului pe Gheorghe Gheorghe – Gabriel.
El îl înlocuiește astfel pe Sebastian Tcaciuc, numit în funcţie pe 15 mai.
Ministerul Energiei, acționarul majoritar al Romgaz, l-a propus în funcţia de membru în Consiliul de Administrație. El a fost și candidat din partea ALDE la alegeri, dar şi vicepreşedinte al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJC).
Romgaz a realizat în primul trimestru al acestui an un profit net de 565,8 milioane lei (125,7 milioane euro), cu 16% mai mare faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut.
Acţiunile companiei se tranzacţionează pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român, cu o participaţie de 70%.
Romgaz are în prezent o valoare de piaţă de 13,02 miliarde lei (2,9 miliarde euro).


