Acasă Stiri ExterneAmerica Vinerea, zi liberă în Venezuela, pentru a economisi energie

Vinerea, zi liberă în Venezuela, pentru a economisi energie

de A

energiePreşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a decretat ca zilele de vineri să fie nelucrătoare în lunile aprilie şi mai, pentru a economisi electricitate, din cauza secetei prelungite care afectează funcţionarea hidrocentralelor. Venezuela se confruntă cu o gravă penurie de energie, care generează numeroase pene de electricitate. Noua măsură face parte dintr-un plan de acţiune – alcătuit pentru 60 de zile – ce a fost prezentat de preşedintele venezuelean pentru a lupta contra penuriei de electricitate.

Planurile de conservare a energiei includ şi obligativitatea mall-urilor şi hotelurilor să îşi asigure electricitatea din surse proprii timp de 9 ore pe zi.

Marii producători industriali trebuie la rândul lor să  îşi reducă consumul cu 20%, a spus Maduro.

”Acest plan pe 60 de zile va permite ţării să traverseze cea mai dificilă perioadă. Cer tuturor familiilor, tinerilor, să participe la acest plan cu disciplină, conştiinţă şi colaborare totală, pentru a face faţă acestei situaţii extreme” de secetă, atribuită fenomenului El Nino.

Anunţul vine după ce Maduro a prelungit sărbătoarea de Paşte cu trei zile, la o săptămână.

Nu este clar dacă săptămâna de lucru de patru zile include sau nu şi angajaţii din sectorul privat.

Preşedintele venezuelean, care a anunţat că toată Săptămâna Mare din postul Paştelui catolic va fi liberă, pentru a scădea consumul de apă şi de electricitate, a recunoscut că ţara lui se confruntă cu ”o situaţie extremă”, odată cu scăderea nivelului apei din cele 18 baraje de acumulare din Venezuela.

Făcând apel la ”sentimentul naţional”, pentru ca întreaga populaţie să susţină iniţiativa, Nicolas Maduro a extins la nouă ore pe zi perioada de raţionalizare electrică pentru centrele comerciale şi hoteluri, care vor trebui să îşi genereze propria energie în anumite creneluri orare. Această măsură a fost implementată încă din februarie.

În urma scăderii preţului petrolului, Venezuela, unul dintre principalii producători de petrol din lume, a cunoscut o scădere dramatică a intrărilor sale de capital. În plus, infrastructurile ei în domeniul reţelelor electrice nu sunt foarte dezvoltate, potrivit opoziţiei din această ţară.

din aceeasi categorie