Acasă Economie Verificare la investiții

Verificare la investiții

de M G

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a efectuat o inspecție a lucrărilor de investiții ale companiei în partea de vest a țării. Astfel, împreună cu reprezentanții autorităților locale, cu președinții consiliilor județene, cu membri ai Parlamentului României, precum și cu reprezentanți ai ANRE, au fost vizitate siturile lucrărilor de investiții din județele Bihor, Satu Mare și Maramureș și s-a discutat despre stadiul proiectelor de dezvoltare ale infrastructurii de gaze naturale aflate în derulare în aceste zone.

De asemenea, a fost vizitat și punctul de interconectare a rețelelor de transport al gazelor naturale dintre România și Ucraina de la Medieșu Aurit. Stația de măsurare gaze de la Medieșul Aurit a fost construită în anul 1999, modernizată ulterior, dar, după oprirea tranzitului de gaze prin Ucraina, nu a mai funcționat (n.r. – gazele rusești intrau în țară și prin acest punct de interconexiune). ”Stația arată impecabil. După ce am vizitat-o, am luat decizia – și aceasta este o veste foarte mare pentru județul Satu Mare – de a da acces pentru conectarea la conducta de transport gaze naturale DN700, de cca 38-40 km, de la granița cu Ungaria (localitatea Bocicău) la Medieșu Aurit, tuturor localităților din preajma conductei. Astfel, în 11 orașe și comune din nordul județului Satu Mare, rețeaua de distribuție se va extinde și peste 50.000 de locuitori din această zonă vor beneficia de acces la rețeaua de gaze naturale”, a anunțat Ion Sterian.

”Strategia de dezvoltare a Sistemului Național de Transport Gaze Naturale este pentru toate regiunile istorice și geografice ale țării (…) Săptămână trecută am vizitat șantierele Transgaz din 5-6 județe. Suntem ancorați în primul rând pentru dezvoltarea sistemului național de transport al gazelor aici, în România. (…) Facem politica administrației pentru oameni, în primul rând, mai ales că rolul Transgaz, pe care îl avem inclus și în statutul companiei, este acela de a asigura securitatea, siguranța aprovizionării cu gaze a României”, a mai spus Ion Sterian, în cadrul unei conferințe de presă.

Directorul general al Transgaz a subliniat, în cadrul întâlnirilor avute, importanța strategică a companiei în dezvoltarea durabilă și modernizarea infrastructurii, investițiile efectuate având scopul, în final, de a crește nivelul calității vieții locuitorilor din țară.

”Transgaz este un monopol de stat, care se ocupă cu transportul gazelor atât în România, cât și în Republica Moldova. Suntem în primele patru companii din Europa. Investițiile pe care le facem la Transgaz sunt investiții pentru România. (…) Cu cât avem un sistem de transport mult mai bine dezvoltat, cu atât toate unitățile administrativ-teritoriale din țară au posibilitatea să fie racordate la rețeaua de gaze. Continuăm pe linia noastră la gazificarea țării și ne dorim să contribuim la creșterea calității vieții oamenilor, să creăm premisele dezvoltării economice durabile și relansării industriale a țării noastre, pe care ne-o dorim să fie cât mai puternic industrializată”, a subliniat Ion Sterian, în cadrul întâlnirilor avute, potrivit unui comunicat de presă.

Conform Planului de dezvoltare al Transgaz (actualizat recent și aprobat de către ANRE), compania va investi circa 5 miliarde de euro în următorii 10 ani în dezvoltarea rețelelor magistrale de transport al gazelor naturale.

Prin investițiile asumate în Planul de Dezvoltare al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale în perioada 2026-2035, Transgaz urmărește asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale, creşterea gradului de interconectare a rețelei naționale de transport gaze naturale cu reţeaua europeană, creşterea flexibilităţii rețelei naționale de transport gaze naturale, crearea pieţei de gaze naturale integrate la nivelul Uniunii Europene, asigurarea alimentării cu gaze naturale a localităților din România, asigurarea racordării la reţeaua de gaze naturale a noilor investiţii generatoare de locuri de muncă, dezvoltarea sistemului de transport astfel încât acesta să fie compatibil cu amestecul treptat de hidrogen în gazele naturale, asigurarea unei tranziții etapizate către o activitate neutră din punct de vedere climatic și consolidarea rezilienței la schimbările climatice etc.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.