Acasă OFF THE RECORD Valentin Brânzea în locul lui Mihai Albulescu

Valentin Brânzea în locul lui Mihai Albulescu

de M G

albulescu Alegerea celor trei noi membri ai Comitetului de Reglementare al ANRE aduce schimbări şi în cadrul Ministerului Energiei.

Astfel, se pare că, pentru ANRE, „jocurile au fost făcute”. Rodin Traicu, doctor inginer în domeniul energetic, fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi profesor universitar, va ocupa postul de vicepreședinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și se va ocupa de partea de energie. Mihai Albulescu (foto), în prezent secretar de stat în Ministerul Energiei, și Claudiu Florin Roman, vicepreşedinte CJ Alba (candidatul propus de PNL şi susţinut de Teodor Atanasiu, care s-a prezentat cu un nou CV, după ce a fost acuzat că nu îndeplinește condițiile legate de experiența profesională în energie) vor ocupa ultimele două locuri din Comitetul de Reglementare al ANRE.

Cum locul lui Mihai Albulescu la Ministerul Energiei rămâne liber, se pare că acesta va fi ocupat de Aurel Valentin Brânzea (susţinut de UNPR), deja secretar de stat în cadrul ministerului. Înainte de a deveni secretar de stat, Valentin Brânzea a fost şeful de investiții de la termocentrala Mintia Deva.

din aceeasi categorie

1 comentariu

Petre octombrie 5, 2015 - 1:06 am

Inca din anii ’60 centralele electrice de termoficare au transferat costurile neperformante din componenta de producere a energiei electrice, pe cel de producere a energiei termice, pentru a se asigura primele salariale ale personalului, intrucat acestea se acordau luandu-se in considerare indicatorii de performanta de producere a energiei electrice. Aceasta practica se mentine si astazi. Acesta este motivul principal al refuzului Ministerului Energiei, ca ELCEN sa fuzioneze cu RADET, intrucat in acest fel se va pune capat practicii inceputa in anii ’60. In economia capitalista asta ar duce la falimentul practicii, iar Min Energiei prefera sa falimenteze RADET, in locul noului grup ELCEN-RADET. Vorba lui Catavencu: „din aceasta dilema se va putea iesi numai prin restructurarea ansamblului ELCEN-RADET, ci numai prin revederea subventiilor municipale pentru modernizarea sistemului de termoficare al mun. Bucuresti, pe baza actualizarii „Studiului de reabilitare a sistemului de termoficare a mun. Bucuresti” elaborat cu finantarea BEI, si colaborarea unui consorttiu de specialitate din Danemarka, in anii 1994-95

Comments are closed.