Acasă Stiri ExterneAfrica 20 de ani de FOCUS ENERGETIC

20 de ani de FOCUS ENERGETIC

de M G

La Teatrul Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian” a avut loc evenimentul prin care s-au sărbătorit 20 de ani de la lansarea pe piața media românească a publicației FOCUS ENERGETIC. Apărută în anul 2003 ca revistă lunară, publicația FOCUS ENERGETIC a devenit, din anul 2010, prima publicaţie online dedicată, în principal, sectorului “energie – schimbări climatice”, precum şi domeniilor cu impact asupra acestuia: bancar, asigurări, comunicaţii şi IT etc. Un segment important al publicaţiei este destinat articolelor ce vizează celelalte domenii ale economiei: agricultură, turism, industrie, macroeconomie.

În acest timp, FOCUS ENERGETIC, devenit lider în informaţii de afaceri în domeniul economic, în general, şi în cel al energiei, în special, a coagulat în jurul său, prin acţiunile, implicările, opiniile şi valorile sale, o comunitate puternică de business.

Din anul 2007, publicaţia FOCUS ENERGETIC organizează şi manifestări, în cadrul cărora se dezbat probleme importante ale economiei româneşti, sub brandul FOCUS ENERGETIC, FOCUS AGRICOL, FOCUS MINIER, FOCUS INDUSTRIAL. Aceste conferinţe, care reprezintă o platformă independentă, în care vorbitorii îşi pot exprima punctele de vedere şi lansa mesajele, polarizează interesul celor mai importanţi jucători de pe piaţa românescă.

Începând cu anul 2015, a fost demarat un nou proiect, GALELE «FOCUS ENERGETIC» ”DOAMNE ÎN ENERGIE”. În cadrul manifestărilor se acordă Diplome de Excelenţă pentru cele mai importante realizări din domeniul energetic, precum şi al celor cu impact asupra acestuia.

Traversăm o perioadă fără precedent! De la prima epidemie mondială declarată vreodată de Organizația Mondială a Sănătății (pandemia de coronavirus), la criza economică declanșată la reluarea activității după lockdown, de la criza energetică, la agresiunea declanșată de Rusia împotriva Ucrainei și la războiul din Israel, toate suprapuse peste tranziția ”verde” și lipsa resurselor energetice în anumite momente și anumite zone, fac ca această perioadă să fie una absolut anormală, uneori grotescă și, în multe privințe, absurdă pentru secolul XXI!

FOCUS ENERGETIC va milita întotdeauna pentru o abordare calmă, competentă și onestă a tuturor aspectelor ce influențează sectorul energetic, în general, și viața noastră, a tuturor, în special. Trecerea de la o economie bazată pe hidrocarburi, la “era post – carbon” va implica transformări enorme în economia mondială, dar şi investiţii pe măsură. Și, evident, și în România. Va trebui să ne adaptăm la noile condiții economice, dar și de mediu. Va trebui să facem față tuturor provocărilor pe care le vom întâmpina! România are o tradiție extraordinară în domeniul energetic. Suntem convinși că generațiile care vor urma o vor continua și o vor amplifica!

Gala a început cu un moment special: prim – solista Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”, Doina Scripcaru, a încântat publicul cu arii celebre din operete, acompaniată, la pian, de Gonul Aptula.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a deschis, practic, Gala, printr-un discurs în care a mulțumit oamenilor extraordinari care activează în acest domeniu extrem de important pentru țară, pentru populație și companii: domeniul energetic.

Acesta a înmânat premiile pentru ”Activitatea, eforturile și performanțele realizate” producătorilor de energie și gaze naturale: Hidroelectrica, Nuclearelectrica, OMV Petrom și Romgaz, reprezentați de Radu Constantin (membru în Directoratul Hidroelectrica), Oana Bucur (director Proiecte Financiare Strategice și Relația cu Investitorii la OMV Petrom), și Andreea Negru (purtător de cuvânt Romgaz).

Anca Dragu, președintele Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi și membru în Comisia pentru Energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat a înmânat premiile pentru ”Activitatea, eforturile și performanțele realizate” de către distribuitorii de energie electrică și gaze naturale: Delgaz Grid – reprezenată de directorul general Cristian Secoșan, Distribuție Energie Electrică România – DEER – reprezentată de directorul general Mihaela Suciu, și Distribuție Energie Oltenia – reprezentată de country managerul CEZ România, Ondrej Safar.

Președintele Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic, Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, a înmânat premiile pentru ”Activitatea, eforturile și performanțele realizate” de către furnizorii de gaze și curent: Grupul Electrica și Electrica Furnizare – reprezentat de Mădălina Rusu, director Divizia Financiară Electrica Furnizare, Claudia Griech – director general E.ON Energie România, Ondrej Safar – country manager CEZ în România, Nicolas Richard  – director general Grupul Engie în România și Sergiu Ion, director comunicare Public Power Corporation – PPC România (fost ENEL România).

Secretarul general adjunct al Guvernului, Lucian Rusu, a înmânat premiile pentru ”Asigurarea cu profesionalism și responsabilitate a funcționarii a Sistemului Energetic Național și a Sistemului Național de Transport gaze naturale” președintelui Directoratului Transelectrica, Ștefan Munteanu, și Elisabeta Ghidiu, directorul Departamentului Strategie și Management Corportaiv din cadrul Transgaz.

Președintele Comisiei pentru Energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat, Lorant Antal, a înmânat premiile pentru ”Implicarea în realizarea unor proiecte esențiale pentru siguranța Sistemului Energetic Național” către Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) – reprezentată de directorul general Bogdan Stănescu, și pentru ”Serviciile aduse sectorului energetic” către Grupul ADREM – reprezentat de Corneliu Bodea, CEO al grupului.

Virgil Popescu i-a înmânat, apoi, premiul pentru ”Realizarea cu succes uriaș a listării la BVB” lui Bogdan Badea, membru în Directoratul Hidroelectrica.

Fostul ministru al Industriilor și Comerțului, Radu Berceanu, cel ce a pus bazele structurii actuale a sistemului energetic românesc, a înmânat premiul pentru directorul general al Transgaz, Ion Sterian (reprezentat de consilierul acestuia, Cătălin Tuță), pentru ”Viziune strategică în consolidarea securității energetice naționale, regionale și europene”.

Teofil Mureșan (președinte și CEO al Grupului E-INFRA), reprezentat de Geanina Pelea, director general adjunct al Grupului, a primit premiul pentru ”Invenția în proiectul interconector HVDC Marea Neagră – București – Ungaria”. Premiul a fost înmânat de către Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților.

Florinela Georgescu, director Prognoză Meteorologică în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie București (ANM), care, de 10 ani, participă la dezbaterile Focus Energetic privind pregătirile de iarnă, a primit premiul pentru ”Implicarea în susținerea Programului energetic de iarnă”. Premiul i-a fost înmânat de către deputatul Oana Ozmen, secretarul Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților.

Cei doi președinți ai comisiilor de specialitate din Parliament – Sandor Bende (Comisia de Industrii și Servicii din Camera Deputaților) și Lorant Antal (Comisia pentru Energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat) i-au premiat pe domnii și doamnele Energiei Românești pentru ”O viață în slujba energeticii românești”: Maria Mânicuță, Elena Popescu, Teodor Chirica, Ion Lungu și Rodin Traicu. Prin intermediul celor cinci, Focus Energetic a dorit să-i premieze pe toți specialiștii din sectorul energetic, toți oamenii devotați, pasionați, dedicați, profesioniști ce reprezintă acest domeniu.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a înmânat premiile pentru ”Implicarea activă în realizarea unei piețe energetice echitabile, durabile și competitive în tranziția spre un viitor cu emisii reduse de carbon” pentru asociațiile patronale și profesionale: Asociația Marilor Consumatori Industriali de Energie (ABIEC), Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), reprezentată de directorul executive, Dana Dărăban, Asociația Furnizorilor de Energie Electrică și Gaze Naturale din România (AFEER), reprezentată de președintele Laurențiu Urluescu, Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR – CME), reprezentată de președintele Ioan Dan Gheorghiu, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), reprezentată de directorul în comunicare Raluca Covrig, și Asociația Producătorilor de Energie Electrică (HENRO), reprezentată de directorul executiv, Silvia Vlăsceanu. Un cuvânt în plus pentru CNR – CME, cea mai veche organizație din sectorul energetic din România. Este membru fondator, în anul 1924, al Consiliului Mondial al Energiei, astfel că, anul viitor, împlinește un secol!

Sandor Bende, președintele Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, a înmânat premiile pentru Facultatea de Energetică din cadrul Politehnicii Bucureștene, reprezentată de prog. Dr. ing. Diana Robescu, decanul facultășii, și Mircea Bițoiu, președintele Asociației Inginerilor Energeticieni și Electricinei (AIEE) pentru că ”Asigură viitorul energeticii românești”.

Continuând tradiția Doamnelor din Energie, Mihaela Suciu (director general DEER), Silvia Vlăsceanu (director executiv HENRO), Daniela Dărăban (director executiv ACUE) și Cristina Trefaș (director al publicației InvesTenergy) au înmânat domnilor Virgil Popescu, Sandor Bende, Lorant Antal și George Niculescu premiile pentru ”Adoptarea unei legislații care să asigure o alimentare cu energie sigură, securizată, durabilă, competitivă și la prețuri corecte și o tranziție cât mai lină spre neutralitate climatică”. Același premiu le va fi transmis și ministrului Energiei, Sebastian Burduja, și președintelui Comisiei Economică, Industrii și Servicii din Senat, Daniel Zamfir.

La rândul lor, toți cei patru demnitari – Virgil Popescu, Sandor Bende, Lorant Antal și George Niculescu – au înmânat premiul pentru ”Echilibru, vigilență, imparțialitate, responsabilitate și professionalism” pentru Presa de Specialitate, reprezentată de Cristina Trefaș.

În final, echipa Focus Energetic a urcat pe scenă: Gabriela Moroianu, Luminița Moroianu, Alina Oprea, Radu Opreanu, Costin Bâltâc, Iuliana Constantinescu și Iulia Minea.

Mulțumiri Ministerului Energiei, sub patronajul căruia a fost organizată Gala ”20 de ani de Focus Energetic”.

Mulțumiri partenerilor evenimentului: Nova Gas and Power, Grupul E-INFRA, Hidroelectrica, Transgaz, Grupul EON în România, Grupul CEZ în România, OMV Petrom, SOCIETATEA DE ADMINISTRARE A PARTICIPAȚIILOR ÎN ENERGIE – SAPE, Grupul Electrica, DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA – DEER, Grupul Adrem, Romgaz, asociațiile din domeniul energetic – FEDERAŢIA ASOCIAŢIILOR COMPANIILOR DE UTILITĂŢI DIN ENERGIE – ACUE, FEDERAȚIA PATRONALĂ PETROL ȘI GAZE – FPPG, ASOCIAȚIA PRODUCĂTORILOR DE ENERGIE ELECTRICĂ – HENRO, ASOCIAȚIA FURNIZORILOR DE ENERGIE DIN ROMÂNIA – AFEER, ASOCIAȚIA MARILOR CONSUMATORI INDUSTRIALI DE ENERGIE – ABIEC, COMITETUL NAȚIONAL ROMÂN AL CONSILIULUI MONDIAL AL ENERGIEI – CNR – CME, Asociația Română pentru Energie Eoliană – RWEA, Grupul Engie în România, Societatea Națională Nucleraelectrica, Transelectrica, Grupul MET, Complexul Energetic Oltenia, ENEVO, ELCEN București, Eximbank, Pure New Energy – PNE România, Energobit și Tinmar.

Mulțumiri speciale Teatrului Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”, care ne găzduiește în această seară, și artiștilor plastici Georgeta și Vasile Moise, care au creat special pentru Gala ”20 de ani de Focus Energetic” trofeele ce au fost înmânate!

Să ne vedem cu bine peste alți 20 de ani!

 

 

din aceeasi categorie