Dependenţa lumii de sursele de energie precum petrolul şi cărbunele, unele din cele mai importante surse de poluare, este în scădere, potrivit Băncii Mondiale, informează CNBC.
Şi mai important, cărbunele a rămas cea mai importantă sursă de energie a Chinei, fiind responsabil pentru pese 60% din mixul energetic, scrie Agerpres.
La nivel global, datele publicate luna trecută de Agenţia Internaţională a Energiei arată că anul trecut consumul mondial de cărbune a crescut după doi ani de scădere consecutivă.
În pofida acestor date statistice, Riccardo Puliti s-a declarat extrem de mulţumit de declaraţiile oficialilor chinezi privind combaterea încălzirii climatice. La acestea se adaugă şi progresele înregistrate de unele state în combaterea poluării şi promovarea energiilor regenerabile. Riccardo Puliti a dat drept exemplu Europa, unde Germania se află în frunte în ceea ce priveşte investiţiile în energia eoliană în ultimul deceniu. În plus, recent un tribunal din Germania a decis că autorităţile locale pot interzice accesul automobilelor diesel pe străzile lor.
Chiar dacă o parte din marile economii dau semne încurajatoare, adoptarea energiilor regenerabile rămâne foarte costisitoare pentru majoritatea statelor şi industriilor. Riccardo Puliti a recunoscut că tehnologia utilizată de formele alternative de energie poate fi foarte scumpă la început, dar costurile scad ulterior pe măsură ce gradul de penetrare creşte. Riccardo Puliti a dat drept exemplu energia fotovoltaică unde preţurile au scăzut cu 8-10% în fiecare an.
”Depinde de cât de mult vrei, ca Guvern, să promovezi noile tehnologi”, a spus Riccardo Puliti.


