Acasă Economie Transgaz împlinește 15 ani de la listarea la bursă

Transgaz împlinește 15 ani de la listarea la bursă

de A

La data de 24 ianuarie 2023, țara noastră sărbătorește 164 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească, moment de mare însemnătate istorică, care a făcut posibilă ulterior, Marea Unire de la 1918. Data de 24 ianuarie 2023 are pentru Transgaz, o dublă însemnătate, întrucât pe 24 ianuarie 2008, sub simbolul bursier TGN, la categoria Premium, Transgaz SA a devenit o companie tranzacționată public, listată la Bursa de Valori București.

Oferta Publica Inițiala (IPO) derulată în urmă cu 15 ani a fost una de mare succes pentru piața de capital, fiind o premieră românească sub trei aspecte: cea mai mare valoare a unei oferte pusă în vânzare, cea mai mare cerere de acțiuni din România, primul IPO din România căruia i-a fost atașat un nou instrument financiar numit „drepturi de alocare”, scriindu-se în acest fel o pagină importantă atât în istoria și evoluția companiei cât și a pieței de capital din România, arată compania.

Între timp, în septembrie 2020, Bursa de Valori București a devenit în mod oficial piață emergentă, depășind statutul de piață de frontieră, ceea ce a însemnat o confirmare a calității pieței de capital românești și a calității actului managerial al companiilor tranzacționate pe această piață.

”Urmare a faptului că este companie tranzacționată la BVB, Transgaz a câștigat foarte mult în ceea ce privește capitalul reputațional, atât din prisma know-how-ului managerial, cât și a rigorilor de transparență, comunicare și relații cu investitorii și a întregii experiențe acumulate conlucrând în condiții excelente cu toate instituțiile pieței de capital. Împreună am reușit să facem performanță și să implementăm proiecte de investiții strategice, care au făcut ca România să devină un pol regional de securitate energetică și un jucător activ și interesant pentru partenerii instituționali internaționali”, arată compania.

Capitalizarea bursieră a Transgaz a crescut de peste 2 ori față de anul listării, ajungând în prezent la o valoare de aproximativ 3,5 miliarde lei respectiv la peste 700 milioane euro.

În prezent, 58,5097% din acțiunile companiei sunt deținute de Statul Român prin Secretariatul General al Guvernului, iar 41,4903% de către alți acționari persoane fizice și juridice (free-float).

Transgaz SA este una dintre societățile cu cea mai atractivă politică de dividend. Astfel, valoarea dividendelor plătite acționarilor în cei 15 ani de la listarea la Bursa de Valori București a fost de aproximativ 4 miliarde lei.

Prin Planul de Dezvoltare al Sistemului Național de Transport Gaze Naturale 2022-2031, Transgaz propune proiecte majore, strategice de investiție, estimate la 3,4 miliarde euro, investiții pentru dezvoltarea strategică și sustenabilă a infrastructurii de transport gaze naturale din România și conformarea sa la cerințele reglementărilor europene privind Acordul Verde
European și decarbonizarea.

”Investițiile propuse vor avea ca rezultat asigurarea unui grad adecvat de interconectivitate cu țările vecine; crearea unor rute de transport gaze naturale la nivel regional pentru transportul gazelor naturale provenite din diverse noi surse de aprovizionare; crearea infrastructurii necesare preluării și transportului gazelor naturale din perimetrele off-shore din Marea Neagră în scopul valorificării acestora pe piața românească și pe alte piețe din regiune; extinderea infrastructurii de transport gaze naturale pentru îmbunătățirea aprovizionării cu gaze naturale a unor zone deficitare; crearea pieței unice integrate la nivelul Uniunii Europene. În acest context și la această zi de sărbătoare, Transgaz dorește să transmită întreaga sa gratitudine, conducerii instituțiilor pieței de capital: BVB, ASF, conducerii Depozitarului Central și ARIR, investitorilor, analiștilor, mass-media, tuturor celor care prin activitatea de zi cu zi au contribuit la dezvoltarea pieței de capital și implicit, a companiei și a societății românești”, precizează compania.

Listarea la Bursa de Valori București reprezintă pentru orice companie care decide în acest sens, o importantă alternativă de finanțare, un mecanism eficient de transparență și raportare, un vot de încredere dat managementului companiei pentru a demonstra capabilitatea acesteia de a performa, de a fi și rămâne viabilă într-un mediu aflat în continuă transformare, puterea ei de a fi competitivă și de a face față cu succes regulilor jocului concurențial, spun reprezentanții Transgaz.

Lucrarea „TGN la BVB -15 ani – Bilanț retrospectiv 2008-2023 privind activitatea Transgaz pe piața de capital” va fi postată pe site-ul companiei după aprobarea acesteia în ședința Consiliului de Administrație din această lună.

Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) al gazelor naturale care asigură îndeplinirea în condiții de eficiență, transparență, siguranță, acces nediscriminatoriu și competitivitate a strategiei naționale privind transportul intern și internațional al gazelor naturale, dispecerizarea acestora precum și cercetarea și proiectarea în domeniu, cu respectarea cerințelor legislației europene și naționale, a standardelor de calitate, performanță, mediu și dezvoltare durabilă.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.