Transportatorul naţional de gaze Transgaz, controlat de Ministerul Economiei, informează că analizează în permanență oportunitatea realizării „de înțelegeri de colaborare, parteneriate, contracte sau tranzacții, în vederea creșterii rolului strategic al sectorului energetic românesc pe piața europeană”. Compania precizează că discuţiile de acum două săptămâni cu oficialii greci au vizat strict subiectul coridorului vertical de gaze ce ar urma să lege sistemele de transport gaze naturale din România, Ungaria, Austria, Bulgaria şi Grecia.
Vineri, presa din Grecia scria că Transgaz intenţionează să depună o ofertă pentru preluarea unui pachet majoritar de acţiuni la DESFA, companie controlată de statul elen şi care administrează reţeaua de conducte de gaze din Grecia.
„Ca urmare a articolelor publicate în presa elenă referitoare la preluarea de către Transgaz a pachetului de 66% din acțiunile operatorului de transport gaze naturale din Grecia – DESFA, dorim să vă informăm faptul că, în situaţia în care acţionarul majoritar al companiei, precum și ceilalți acționari, vor decide să analizeze şi să considere strategică participarea sa la procesul de achiziţie acţiuni DESFA, Transgaz va întreprinde toate diligenţele necesare asigurării unei informări transparente, în conformitate cu obligaţiile de raportare prevăzute de legislaţia pieţei de capital”, arată Transgaz într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Societatea subliniază că, în urmă cu două săptămâni, o delegație a SNTGN Transgaz SA a efectuat o vizită în Grecia, pentru a discuta pe tema dezvoltarii coridorului vertical de gaze, coridor ce ar urma sa lege sistemele de transport gaze naturale din România, Ungaria, Austria, Bulgaria şi Grecia.
„Acest coridor va permite transportul gazelor naturale din regiunea Caspica spre Europa Centrală. Discuţiile cu oficialii greci au vizat strict subiectul coridorului vertical”, menţionează oficialii Transgaz.
Vineri, portalul ekathimerini.com scria, citând surse apropiate negocierilor, că societatea de stat Transgaz, controlată de Ministerul Economiei, intenţionează să depună o ofertă pentru preluarea unui pachet majoritar de acţiuni la compania DESFA, controlată de statul elen şi care administrează reţeaua de conducte de gaze din Grecia.
Iniţial, statul elen, care controlează DESFA prin compania de stat DEPA (deţinută în proporţie de 65% de către stat şi 35% de Hellenic Petroleum), a purtat negocieri cu compania azeră SOCAR (State Oil Company of Azerbaijan Republic) pentru vânzarea unei participaţii de 66%, însă acestea au eşuat zilele trecute.
DESFA este o subsidiară deţinută în proporţie de 100% de către DEPA.
Potrivit ekathimerini.com, informaţia legată de interesul Transgaz pentru preluarea DESFA a devenit cunoscut la doar câteva ore după termenul limită în discuţiile dintre statul elen şi SOCAR, ce a pus capăt negocierilor.
În prezent, pe lângă Transgaz, şi compania belgiană Fluxys şi-a manifestat intenţia de a depune o ofertă pentru preluarea DESFA.
DESFA are un rol cheie în viitoarea infrastructură de gazoducte din Balcani pentru că deţine terminalul de gaze naturale lichefiate (LNG) Revythousa şi va lega gazoductele TAP (Trans Adriatic Pipeline), aflat în construcţie, de BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria), care urmează să fie construit.
„Sursele spun că săptămâna trecută reprezentanţi ai Transgaz au făcut o vizită la coproprietarul DESFA, Hellenic Petroleum, şi la ministrul Energiei, Giorgos Stathakis, şi şi-au manifestat interesul în a cumpăra o participaţie la operatorul reţelei elene de conducte de gaze. Reprezentanţii companiei româneşti au precizat părţii elene că intenţionează să ofere o sumă similară celei oferite de SOCAR (400 milioane euro), considerând-o rezonabilă şi fezabilă. Ei au adăugat că sunt deja în discuţii cu bănci europene pentru a finanţa investiţia românească în Grecia”, a relatat ekathimerini.com.
Dacă tranzacţia ar fi încheiată, statul român ar controla unul dintre punctele-cheie de pe traseul viitoarelor conducte de transport al gazelor în Europa, menite să creeze alternative la gazele ruseşti oferite de Gazprom, monopolul rusesc al exporturilor de gaze naturale.
„Transgaz joacă un rol vital în dezvoltarea infrastructurii de interconectare a statelor din centrul şi sud-estul Europei şi susţine implementare aşa-numitului „Coridor Vertical” care să lege sistemele din România, Ungaria, Austria, Bulgaria şi Grecia, permiţând transportul gazelor naturale din regiunea caspică şi din alte surse către Europa Centrală, inclusiv gazele lichefiate din terminalul Revythousa”, punctează publicaţia elenă.
Privatizarea DESFA face parte din pachetul de reforme şi de vânzări de active promis de statul elen, în schimbul pachetului de asistenţă financiară al creditorilor internaţionali.
Transgaz este un monopol al transportului de gaze naturale din România, controlat de Ministerul Economiei, care deţine 58,5% din acţiuni.
Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 3,5 miliarde lei (783 milioane euro), la ultimul preţ de închidere, de 300 lei/acţiune.
Valoarea oferită pentru preluarea DESFA reprezintă mai mult de jumătate din valoare actuală de piaţă a Transgaz.


