”Tinmar Energy a câștigat, în fond, procesul cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în urma soluției pronunțate astăzi, 16 septembrie 2026, de Curtea de Apel București. Instanța a admis plângerea formulată de Tinmar Energy și a anulat Decizia prin care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei sancționase compania pentru o pretinsă manipulare a pieței de energie”, se arată într-un comunicat de presă.
În urma administrării unui probatoriu complex, instanța a ajuns la o înțelegere aprofundată a mecanismelor de tranzacționare specifice segmentului OTC și a confirmat, prin soluția pronunțată, susținerile Tinmar Energy privind corectitudinea și legalitatea activității sale comerciale.
Echipa de litigii a Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat și reprezentat Tinmar Energy S.A. în acest proces, se arată într-un alt comunicat de presă.
Ca urmare a acestei hotărâri, amenda aplicată societății Tinmar Energy, în cuantum de 363,98 milioane de lei, a fost anulată în integralitate. Amenda reprezintă, și la acest moment, cea mai mare sancțiune individuală aplicată vreodată în Uniunea Europeană (UE) pentru o pretinsă încălcare a regulamentului REMIT. Sancțiunea a avut la bază acuzația de manipulare a pieței de energie prin intermediul unor pretinse tranzacții de tip A-B-A (reîntâlnirea acelorași participanți la piață, pe poziții inversate).
În urma procesului inițiat în anul 2024, Curtea de Apel București a pronunțat, acum, o hotărâre prin care a dispus anularea în integralitate atât a deciziei ANRE, prin care a fost aplicată amenda, cât și a raportului de investigație care a stat la baza acesteia. Hotărârea poate fi atacată cu recurs, pentru motive limitativ prevăzute de lege.
„Am avut încredere în actul de justiție pe tot parcursul acestui proces, iar soluția pronunțată astăzi confirmă că această încredere a fost justificată. Decizia instanței validează legalitatea și corectitudinea demersurilor Tinmar Energy și reconfirmă susținerile pe care compania le-a formulat constant. Apreciem analiza riguroasă a situației de fapt și de drept realizată de instanță, precum și pronunțarea unei soluții care transmite un semnal important pentru întreaga piață: mecanismele după care funcționează tranzacționarea angro de energie își păstrează validitatea, iar soluția instanței readuce claritatea și predictibilitatea de care participanții au nevoie pentru a opera în continuare”, a declarat Augustin Oancea, fondatorul Tinmar Energy.
„Suntem onorați că am putut contribui la obținerea unei soluții care protejează interesele clientului nostru într-un dosar de o complexitate și o anvergură excepționale. Dincolo de miza concretă a cauzei, această hotărâre reprezintă un reper important în ceea ce privește standardele de probă și garanțiile procedurale care trebuie respectate atunci când sunt aplicate sancțiuni de o asemenea amploare, precum și rolul esențial al controlului judecătoresc în astfel de situații”, a declarat Mihnea Galgoțiu-Săraru, partener, Reff & Asociații | Deloitte Legal.
Tinmar activează de peste două decenii în sectorul energetic, iar din 2007 în furnizarea de energie electrică, perioadă în care și-a construit o reputație bazată pe seriozitate, continuitate și respectarea angajamentelor asumate. Reputația acumulată în acest interval a reprezentat, pe parcursul ultimilor doi ani, un element determinant pentru stabilitatea relațiilor de afaceri ale grupului, partenerii alegând să continue colaborarea în pofida gravității acuzațiilor formulate.
”Tinmar Energy Group adresează mulțumiri consorțiului de firme de avocatură care a asigurat apărarea companiei în acest litigiu: Reff & Asociații | Deloitte Legal, Dentons România și Pop Briciu Crai, precum și echipei de avocați interni ai grupului, pentru profesionalismul și rigoarea cu care au construit această apărare pe parcursul celor doi ani de proces. (…) Tinmar Energy a fost și rămâne pe deplin dedicată respectării cadrului legal și de reglementare aplicabil activității sale, precum și principiilor de integritate, transparență și conduită responsabilă care trebuie să guverneze funcționarea pieței de energie”, se mai arată în comunicat.
Practicile de litigii ale Reff & Asociații | Deloitte Legal reunesc peste 30 de avocați, dintre care 22 sunt dedicați proiectelor de litigii comerciale și administrative și arbitrajelor. Reff & Asociații | Deloitte Legal aniversează 20 de ani de activitate pe piața din România, perioadă în care a crescut constant și și-a consolidat poziția pe piața avocaturii de business, ajungând să acopere 14 arii de practică. Cu o echipă care reunește 85 de avocați specializați în principalele discipline ale dreptului afacerilor, firma este una dintre cele mai importante societăți de avocați din România și oferă servicii ce acoperă domeniile financiar-bancar, concurență, dreptul muncii, energie și mediu, insolvență, litigii, drept societar, fuziuni și achiziții, sectorul public și drept imobiliar, precum și optimizarea proceselor juridice și implementarea noilor tehnologii. Firma reprezintă România în rețeaua globală Deloitte Legal, care are peste 3.100 de avocați în 75 de țări.


