Therme Nord Bucureşti, compania care administrează complexul de wellness şi relaxare Therme, va primi un ajutor de stat de 32,5 milioane de lei (7 milioane euro) pentru un proiect de investiţii de 155 de milioane de lei (34 milioane euro), arată datele de la Ministerul de Finanţe.
Cu aceste investiţii, compania ajunge la investiţii de peste 100 mil. euro în România, scrie Mediafax.
Compania a aplicat pentru un ajutor de stat şi a primit recent acordul de finanţare acordat în baza schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie (807/2014).
Proiectul Therme, a cărui construcţie a început în anul 2013, a necesitat o investiţie iniţială de circa 50 milioane euro şi a primit un ajutor de stat de circa 6,6 milioane euro.


