Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice al premierului Viorica Dăncilă, susţine că, până la finalul anului viitor, Executivul intenţionează să achiziţioneze 29 de aeronave pentru Tarom.
„Anul trecut s-au luat două avioane, acum doi ani s-au luat două. (…) În programul de guvernare, ne-am propus ca, până la sfârşitul anului 2020, să luăm 29 de avioane pentru Tarom. S-au contractat deja nouă – s-au luat patru, mai sunt cinci care urmează să vină”, a spus Darius Vâlcov, la România TV.
Două aeronave tip Boeing 737-800 NG (Next Generation) au intrat vara trecută în flota transportatorul aerian de stat Tarom şi, potrivit Programului de guvernare 2018 – 2020, flota companiei ar putea fi reînnoită prin achiziţionarea în leasing a mai multor avioane.
Vânzările totale au urcat în 2018 cu 21%, la 237,1 milioane dolari.


