Acasă Analize Talmeş-balmeş cu ajutoarele de încălzire

Talmeş-balmeş cu ajutoarele de încălzire

de GM

Prin proiectul de Ordonanţă de Urgenţă (OUG) privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, elaborat de  Ministerul Muncii, Guvernul reuşeşte să facă un talmeş-balmeş în ajutoarele sociale pentru încălzire.

Prima neconcordanţă priveşte perioada sezonului rece: programul de iarnă 2011 – 2012 se referă la perioada 1 octombrie 2011 – 31 martie 2012. Pentru protecţia socială, însă, sezonul rece se scurtează cu o lună: începe la 1 noimbrie 2011 şi se sfârşeşte tot la 31 martie 2012.

O altă problemă o reprezintă compensările la factura de energie termică livrată în sistemele centralizate. OUG prevede, la art. 8, alin. 2, lit. j, o compensare procentuală din bugetul de stat de 5% în situaţia în care “venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 615,1 lei şi 786 lei”. De asemenea, OUG precizează că “pentru persoanele singure ale căror venituri se situează în limitele prevăzute la alin. (2) lit. a)-j) compensarea procentuală este mai mare cu 10% faţă de proporţiile stabilite”. Conform acestei exprimări, persoanele singure, care au un venit net de 786 lei, primesc o compensare de 5,5% la factura de energie termică. În schimb, persoanele singure care au un venit de 786,1 lei, conform aceleiaşi OUG, “beneficiază de o compensare procentuală de 10%”. Altfel spus, câştigi mai mult, eşti subvenţionat mai mult de către stat! 

Ordonanţa prevede şi că “autorităţile administraţiei publice locale pot acorda consumatorilor vulnerabili, din bugetele locale, ajutoare lunare pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, în completarea celor de la bugetul de stat”. Dar nu după cum le taie capul şi autonomia locală! OUG prevede şi procentele până la care o primărie poate da ajutoare de încălzire. De exemplu, compensarea de la bugetul local este de “până la 7% în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie este de până la 155 lei”. În schimb, aceasta poate ajunge “până la 63% în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 786,1 lei şi 1082 lei”.

Între discriminare şi ajutor de încălzire

Ordonanţa prevede, de asemenea, că “pentru familiile şi persoanele singure prevăzute la alin.(2) lit.a), beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, compensarea procentuală se acordă în proporţie de 100%”.

În OUG se arată că “în cazul în care familia sau persoana singură are în proprietate cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în lista bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale, aceasta nu beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinţei”. Pe de altă parte, conform art. 18, alin. 5, listele cu bunurile de strictă necesitate şi cele care nu sunt considerate astfel “se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă”.

Ceea ce reprezintă o altă problemă. În HG 50/2011, privind normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii 416/2001 privind venitul minim garantat sunt stabilite aceste liste. Dacăa cestea se modifică doar pentru ajutorul de încălzire, guvernanţii nu fac decât să introducă discriminare între români: unii au alte necesităţi stricte decât alţii!

Pe lista bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate pentru nevoile familiale conform HG 50/2011 se regăsesc, printre altele, boxe audio, copiatoare, 2 ha de teren extravilan de familie, 5 porci. Astfel, dacă dă ghinionul peste un român, care are o scroafă şi-i fată taman acum 4 purcei, ori îi mănâncă repede, ori adio ajutorului de încălzire! Pe de altă parte, media de proprietate a terenurilor în România este, conform ultimului recensământ agricol, de 3,45 ha. Ceea ce înseamnă că o mare parte a românilor de la ţară nu va primi ajutor de încălzire!

Noutăţi la încălzire

Proiectul de OUG privind ajutoarele pentru încălzire aduc şi unele nouătăţi. Una dintre acestea se referă la venitul minim până la care se acordă: 786 lei pe mebru de familie. De remarcat, conform Ministerului Muncii, pensia medie în România (fără agricultori) este de 776 lei lunar. Ceea ce înseamnă că ajutorul de încălzire se acordă pentru venituri cu 10 lei mai mari decât pensia medie!

Pentru persoanele singure, venitul minim pentru care primeşte ajutor de încălzire este de 1.082 lei.

Ajutorul se acordă procentual pentru cei ce se încălzesc prin “radeţi”: de la 90% (pentru venituri de maxim 155 lei lunar pe membru de familie), până la 10% (pentru persoanele singure cu venit de 1.082 lei).

Pentru încălzirea cu gaze, ajutorul pleacă de le 262 lei lunar (pentru venituri de 155 lei/membru de familie), până la 19 lei lunar (pentru venituri până la 615 lei/membru de familie).

La încălzirea cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolierei, ajutorul de încălzire este cuprins între 54 lei lunar (pentru venituri până în 155 lei/membru de familie) şi 16 lei/lună (pentru venituri de maxim 615 lei/membru de familie).

Alte noutăţi introduse de proiectul OUG se referă la consumatorul vulnerabil, care este definit ca fiind “– persoana singură/familia care, din motive economice, de sănătate, vârstă sau de altă natură, nu poate să-şi menţină locuinţa în condiţii adecvate de temperatură,

respectiv la cel puţin 21 grade C şi care, pentru aceasta necesită intervenţia din partea autorităţilor administraţiei publice prin măsuri de sprijin”.

De asemenea, se introduce posibilitatea plăţii facturii pe parcursul întregului an. OUG prevede “facturarea conform consumului efectiv şi plata în tranşe lunare egale stabilite conform procedurii aprobată prin hotărârea consiliilor locale cu consultarea furnizorului” sau “facturarea şi plata lunară pe baza consumului efectiv”.

Dacă se alege plata în tranşe, “sumele rezultate din regularizare, datorate de către titularii de contract (n.r. – populaţie) furnizorilor de energie termică, se plătesc, începând cu luna martie, integral sau eşalonat, până la data de 31 iulie a anului în curs, conform înţelegerii dintre părţi”.

“În situaţia în care sumele rezultate din regularizare nu sunt plătite la termenele prevăzute la alin. (2) şi (3), titularii de contract de furnizare a energiei termice sau furnizorii de energie termică plătesc penalităţi de întârziere egale cu cele percepute conform art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006 şi art. 38 din Legea 325/2006 (n.r. – penalităţile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, adică 0,04% pentru fiecare zi de întârziere).

din aceeasi categorie

1 comentariu

nico august 29, 2011 - 11:21 am

In legatura cu masina proprietate personala cu motor mai mare de 1.6 cc mai este valabila in nou contract de ajutor de incalzire????

Comments are closed.