Acasă MediuDezvoltare Durabila SUMAL fără de noroc. Încă o amânare la sistemul de trasabilitate a lemnului

SUMAL fără de noroc. Încă o amânare la sistemul de trasabilitate a lemnului

de L M

Softurile necesare pentru asigurarea trasabilității lemnului din pădure și până la fabricile de prelucrare, cunoscute ca SUMAL, nu vor fi gata nici în acest an. Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP) a anunțat că, până la sfârșitul lui 2019, ultimul termen stabilit anul trecut, vor fi funcționale numai unele softuri, restul fiind amânat, din nou, până la jumătatea lui 2020; nici aceste termene nu sunt ferme, depinzând de „complexitatea noilor funcționalități”. De remarcat, conducerea ministerului s-a spălat pe mâni de responsabilități în acest caz, comunicatul MAP atrăgând atenția că SUMAL-ul este treaba Direcției Generale Păduri.

România are obligația de a implementa un sistem care să asigure trasabilitatea lemnului, potrivit unor directive europene. În prezent, există un sistem care face acest lucru, numit SUMAL, dar el nu mai corespunde cerințelor comunitare. De aceea, Ministerul Apelor și Pădurilor a emis HG nr. 1004/2016 prin care, până în primăvara anului 2017, urma să se realizeze și să se implementeze 11 aplicații informatice, așa cum sunt specificate în acest act normativ (n.r. – art. 3 din Normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn din 21.12.2016, aprobate prin HG nr. 1004/2016).

Prima amânare a fost pentru 21 octombrie 2017; apoi pentru sfârșitul lui 2018 și încă una, pentru finalul lui 2019.

Ministerul Apelor și Pădurilor a încheiat un protocol cu Serviciul de Telecomunicații Speciale încă din toamna lui 2017, prin care sistemele informatice urmau să fie dezvoltate de către experții STS. Potrivit unui răspuns al STS pentru FOCUS ENERGETIC, dezvoltarea și integrarea „Sistemului informatic integrat de urmărire a materialelor lemnoase – SUMAL”, are termen de finalizare prevăzut în cea de-a două jumătate a anului 2019.

Mai nou, Ministerul Apelor și Pădurilor a anunțat că cele două insituții au stabilit un calendar cosmetizat pentru noul SUMAL. Astfel, pe 27 septembrie 2019, are loc lansarea în pre-producție (pentru testarea în condiții reale de exploatare de către un grup pilot de utilizatori) a versiunii SUMAL 2.1 (module prioritare și functionalități de bază); pe 30 decembrie 2019 va fi lansarea în producție a versiunii SUMAL 2.1 (module prioritare și functionalități de bază); iar pentru 30 iunie 2020 se pune problema lansării în producție a versiunii SUMAL 2.2 (versiunea completă, incluzând module și funcționalități complementare). Nu se precizează care sunt modulele prioritare.

„Termenele propuse de grupul de lucru sunt estimative și pot suferi modificări în funcție de complexitatea noilor funcționalități ce vor fi solicitate”, se arată într-un comunicat de presă al MAP.

Interesant este faptul că, de la bun început, comunicatul ministerului atrage atenția că responsabilitatea SUMAL este a Direcției Generale Păduri, iar „Ministerul Apelor și Pădurilor monitorizează cu maximă atenție și responsabilitate etapele parcurse de Direcția Generală Păduri și colaborează cu Serviciul de Telecomunicații Speciale în implementarea cât mai urgentă a sistemului informatic SUMAL 2. O dovadă în acest sens stă faptul că a fost triplat numărul persoanelor din cadrul ministerului implicate în identificarea și formularea cerințelor funcționale din acest proiect”, completează comunicatul.

„Principalele obiective ale conducerii Ministerului Apelor și Pădurilor sunt acelea de a conserva și proteja pădurea, precum și respectarea reglementărilor în vigoare în ceea ce privește exploatarea acestei resurse”, deci, SUMAL-ul nu.

 

din aceeasi categorie