Sulfina BARBU
Hai să discutăm pentru construirea unui viitor durabil, provocările prezentului. Așa cum și în 2013 proiectul Getica CCS a reprezentat o provocare, proiectul Getica începând din 2008, de la un stadiu mult mai mic, a devenit matur în 2013. Discutăm de aceleași obiective și aceleași obligații, care derivă din directiva CCS și astăzi, în 2024. Imaginați-vă România cu proiectul Getica implementat la vremea respectivă, unde s-ar fi aflat România astăzi, și mă refer exact la domeniul energetic, pentru că discutăm de importanța în domeniul energiei, a captării și stocării dioxidului de carbon.
Directiva privind captarea și stocarea geologică a dioxidului de carbon a fost aprobată în pachetul energie schimbări climatice în martie 2009, dar parcursul a început în 2006. Cunosc pachetul pentru că eram ministrul Mediului atunci și am participat la toate dezbaterile. Vă amintesc că, în februarie 2007, România a format o minoritate de blocaj în Comisia Europeană, chiar dacă eram proaspăt intrați în Uniunea Europeană, și am reușit să ne apărăm drepturile referitoare la emisiile de gaze cu efect de seră și nu ni s-au anulat acele certificate CO2 care erau din momentul în care am ratificat Protocolul de la Kyoto, lucru care a fost încercat la vremea respectivă. Dar am creat o minoritate de blocaj solidă și am depășit momentul.
Directiva a demarat prin alocarea directă a sumei de 1,5 miliarde euro din excedentul bugetar al Uniunii Europene în 2008, primelor cinci proiecte demonstrative – în Olanda, Polonia, Germania, Marea Britanie și Spania în colaborare cu Portugalia -, dar și fonduri pentru pregătirea altor 30 de proiecte în același domeniu. A urmat, bineînțeles, lecția proiectelor demonstrative, care au beneficiat de sprijin al Uniunii Europene pentru instalații de captare și stocare a dioxidului de carbon.
Aș vrea să trec pe scurt, în revistă, responsabilitatea implementării, care revine cumulat autorităților care guvernează structurile geologice, dar și celor care reglementează operatorii care emit gaze cu efect de seră, nu numai dioxidul de carbon, dar aici vorbim în mod specific despre dioxidul de carbon.
Rezultă obligații pentru toate instalațiile electrice noi, cu putere mai mare de 300 MW. Adică, nicio instalație nouă cu o putere mai mare nu poate fi implementată într-un stat membru, dacă nu avem prevăzut spațiu pentru viitoarea instalației de captare a dioxidului de carbon, dimensionarea utilităților pentru sursă plus instalația de captare, stabilirea modului de transport și stabilirea sitului geologic de stocare adecvat.
Primul proiect de captare și stocare a carbonului a apărut în anul 2009
O echipă foarte inimoasă a început pregătirea proiectului Getica. În perioada 2009-2011 a fost pregătit acest proiect. Ministerul Economiei, Transgaz, Romgaz, Turceni, ISPE, GeoEcoMar, Alstom, Schlumberger și foarte multe alte instituții au fost în consorțiu. S-a lucrat extrem de serios, a fost prezentat în peste 10 state membre, așa cum prevedea legislația la vremea respectivă.
România a identificat, practic, 23 de situri geologice, depozite de petrol și gaze exploatate și acvifere saline în regiunea Oltenia. Distanța față de Turceni era de maxim 40 km, erau stabilite traseele, era stabilit totul. Din păcate, Guvernul din 2013 a spus ”nu” acestui proiect și, astfel, aventura s-a încheiat. Personal, cred că a fost o decizie total eronată, dar în situația aceasta suntem în anul 2024.
Obligațiile care revin din Directiva CCS au rămas în continuare în vigoare. Întrebarea este ce facem de aici încolo, pentru că deja termenele se apropie, 2027 este mâine. Pot să spună cei din domeniul industriei de petrol și gaze ce ne așteaptă? Îi las pe dumnealor să explice în detaliu. Cei care au primit alocări gratuite pe certificate să ne spună ce ne așteaptă și care vor fi costurile care se vor reverbera în produse.
Trebuie să înțelegem că CCS-ul este necesar atât timp cât energia fosilă face parte din mixul energetic și că industria hidrocarburilor se va confrunta cu dificultăți majore fără CCS în viitor. Și viitorul este mâine, că vorbim de anul 2027.
Sigur că tehnologia, comparativ cu 2013, a evoluat fantastic. Putem să discutăm acum de utilizare și valorificare a dioxidului de carbon. Captarea dioxidului de carbon cu valorificare industrială, de exemplu la extragerea de gaz și petrol sau în procesele tehnologice, este și s-ar părea că devine realitate. Este perfect realizabilă. Rafinăriile și petrochimia utilizează deja dioxid de carbon, deci mâine vor putea utiliza dioxid de carbon stocat, dar adus la o concentrație necesară. Deci, tehnologia, repet, a avansat. Trebuie să ne hotărâm noi ce vom face.
Decizia majoră este ce va face România în acest domeniu, pentru că avem deja condiționalități pe care trebuie să le îndeplinim. Din ce m-am interesat, nici mediul academic cu institutele de cercetare nu stau degeaba. Nu au renunțat, chiar dacă au fost dezamăgirile foarte mari după decizia de a nu implementa proiectul Getica. GeoEcoMar împreună cu universitățile din Cluj, Iași, Ploiești și Petroșani au depus un proiect pentru delimitarea zonelor adecvate privind stocare la nivel național, pentru studii avansate privind siturile de stocare, pentru elaborarea Atlasului Geologic de stocare a dioxidului de carbon, pentru crearea de noi echipe interdisciplinare de cercetare – inovare și pentru creșterea cunoașterii și conștientizării cu privire la geologie, schimbări climatice și tehnologiile de captare și stocare a carbonului.
Inițiativă există, sunt necesare aprobări din partea factorilor de decizie și este necesar, din punctul meu de vedere, ca, în strategia energetică a României, acest capitol să fie inclus ca o strategie sectorială. Dar, pentru a avea un tablou complet și pentru a avea o strategie completă, trebuie să ne uităm la capitolul CCS cu foarte mare responsabilitate și deciziile trebuie luate imediat.
Sulfina Barbu, fost ministru al Mediului, a susținut aceste declarații în cadrul celei de-a XXXIX-a ediție a Conferințelor FOCUS ENERGETIC, ce a avut ca temă ”Provocări pentru și de la regenerabile”.
