Statul va subvenționa și cvadriciclurile electrice, un fel de bicicletă pe patru roți, începând de anul viitor, când va introduce și unele restricții în ceea ce privește nivelul subvențiilor. Acestea sunt intențiile Ministerului Mediului în ceea ce privește aplicarea programului Rabla Plus. Pentru cererile depuse potrivit legislației în vigoare, nu se intenționează ca ele să fie modificate în concordanță cu noile condiții preconizate. Poate și pentru faptul că programul a debutat anul trecut, iar până acum abia s-au analizat unele dosare depuse în 2016.
Ministerul Mediului supune dezbaterii publice Ordinul pentru modificarea și completarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, 2017 – 2019, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului nr. 660/2017.
Modificările se referă, în principal, la introducerea unor noi categorii de vehicule electric subvenționat, aparținând categoriilor de folosință L6e şi L7e, denumite „cvadricicluri”. „Modificarea survine urmare primirii la Administrația Fondului pentru Mediu de solicitări, în perioada desfăşurării, până în prezent, a Programului”, se arată în Nota de fundamentare.
Prin proiectul de act normativ, se introduc limitări ale subvențiilor, în funcție de valoarea mașinii. Astfel, „ecotichetul se acordă în cuantum de până la 45.000 lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric, și 20.000 lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km”.
„Această modificare s-a considerat necesară şi oportună din perspectiva tendinţei generale de scădere a preţurilor autovehiculelor electrice, ţinând cont de faptul că prezentul program are caracter multianual (cu aplicabilitate până în 2019). Plafonarea în cauză nu creează, în prezent, premisele diminuării valorii nominale a ecotichetului, întrucât se poate constata că preţurile practicate exced dublul valorii acestuia; excepţii de la această tendinţă ar putea fi constatate, la ora actuală, numai în cazul noilor introduse cvadricicluri, al căror preţ de comercializare poate fi sub dublul valorii ecotichetului, dar subvenţia acordată poate fi considerată stimulativă, constituind jumătate din preţul de comercializare. Acelaşi efect stimulativ s-ar putea menţine şi pe viitor, când se presupune că preţurile autovehiculelor electrice ar putea scădea sub dublul valorii ecotichetului, moment la care probabil că vor exista şi alte tipuri de stimulente pentru încurajarea achiziţionării de astfel de autovehicule (de exemplu, suficiente staţii de încarcare, facilităţi fiscale etc.), plafonarea subvenţiei la 50% devenind astfel justificată”, se precizează în Nota de fundamentare.
Noile prevederi se aplică începând cu 1 ianuarie 2018, în cazul producătorilor deja validați, și în cursul anului viitor, pentru ceilalți producători care vor să intre în program.
La ora actuală, cel mai cunoscut model de cvadriciclu este cel comercializat de Renault, la cărui preț de comercializare este de aproximativ 7.000 de euro, cu TVA, dar fără costul chiriei pentru baterie.



