Acasă Stiri ExterneAmerica SUA, producţie record de petrol şi gaze

SUA, producţie record de petrol şi gaze

de A

Producţia de petrol şi gaze a Statelor Unite a atins noi praguri record în luna iunie, cererea a atins cel mai mare nivel din 2007 încoace, iar rafinăriile au lucrat la cea mai mare întensitate a ultimilor 13 ani, se arată în datele centralizate de American Petroleum Institute (API).

În trimestrul II 2018, producţia de petrol a Statelor Unite a atins cifra record de 10,7 milioane de barili pe zi, în timp ce cea a gazului natural a urcat până la 462,508 de metri cubi pe zi, notează Mediafax.

Nivelul mare al producţiei s-a datorat creşteri capacităţii de utilizare a rafinăriilor, până la 96%, cel mai mare nivel din 2005 încoace, acestea procesând echivalentul a 18 milioane de barili/zi. În acelaşi timp însă, şi cererea a crescut, ajungând la 20,6 de milioane de barili/zi, cel mai mare nivel din 2007 încoace. Această evoluţie a fost simultană şi cu o scădere a stocurilor de petrol americane, pe 20 iulie fiind raportată o descreştere cu 6,1 milioane de barili.

Estimările anterioare ale American Petroleum Institute (API) puseseră descreşterea la 4,2 milioane de barili.

În ciuda producţiei mari, Statele Unite nu pot acoperi toate necesităţile economice. În 2017, de exemplu, Administraţia Americană pentru Informaţii în Domeniul Energiei (EIA) a raportat importuri de încă 10,1 milioane de barili/zi, din 84 de ţări. Din acest total, 79% din importuri au fost de petrol.

din aceeasi categorie