Ministerul Turismului a anunţat că statul va da 310 milioane lei pentru reabilitarea şi modernizarea staţiunilor balneare şi balneoclimatice.
„Câteva exemple dintre capitolele care se pot finanţa sunt reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport care să faciliteze accesul în staţiunea balneară, achiziţii în scop de dezvoltare turistică, achiziţii de echipamente, mobilier, aparatură medicală, pregătirea şi formarea personalului de specialitate”, informează ministerul.
România este țara care deține aproximativ o treime din izvoarele termale şi minerale ale Europei.
„Un alt aspect ce trebuie urmărit, pe lângă reabilitarea acestor stațiuni turistice, este dezvoltarea acestora în concordanţă cu trendul modern, aceasta fiind o soluţie pentru toate categoriile de vârstă care îşi petrec vacanţele pentru tratament sau mini-vacanţele de relaxare în staţiunile balneare, respectiv departamentele de wellness/spa, care trebuie să se regăsească în toate stațiunile balneare și balneoclimatice de pe teritoriul României”, a declarat ministrul Turismului Bogdan Trif.
Turismul balnear reprezintă o prioritate pentru Guvernul României, de aceea de la 1 noiembrie 2018, alte două măsuri care vin să sprijine turismul balnear au fost eliminarea redevențelor pentru apa geotermală şi pentru apa minerală natural utilizată pentru consumul populaţiei la buvetele publice și reducerea TVA-ului la 5% (aplicabilă tuturor entităților din turism) pentru cazare (inclusiv pentru terenurile amenajate pentru camping), servicii de restaurant şi de catering (cu excepţia băuturilor alcoolice, altele decât berea), activităţi sportive, recreative și distractive.
De asemenea, Ministerul Turismului are în vedere elaborarea Masterplanului pentru dezvoltarea turismului de sănătate, în colaborare cu sectorul privat și cu autorităţile publice centrale şi locale din țara noastră.


