Acasă Analize Stand by la Roşia Montană

Stand by la Roşia Montană

de GM

Autorităţile de mediu vor continua procedurile de evaluare a proiectului minier de la Roşia Montană dacă investitorul va îndeplini toate condiţiile cerute de legislaţia în vigoare, este concluzia la care s-a ajuns în urma întâlnirii pe care ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a avut-o, astăzi, cu ONG-urile de mediu. „Mărul discordiei” îl reprezintă certificatul de urbanism, ce este emis de autorităţile locale, document necesar emiterii autorizaţiei de construire. Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), iniţiatoarea proiectului minier din Apuseni, a deţinut mai multe astfel de certificate, rând pe rând expirate sau anulate de justiţie, astfel că, la ora actuală, nu mai are niciunul valid.

„Fără acest certificat de urbanism nu avem ce să analizam. Este şi spre binele investitorilor să aşteptăm un nou certificat de urbanism, pentru că aşa ştiu şi ei pe ce se bazează, până unde pot exploata. Acum suntem în stand-by”, a declarat, la finalul întâlnirii cu ONG-urile, Laszlo Borbely.

Se muntă munţii

Ministrul Mediului a demarat o serie de întâlniri cu părţile implicate în proiectul de la Roşia Montană, miercuri dimineaţă având întrevedere cu reprezentanţii coaliţiei celor 70 de ONG-urilor care au semnat scrisoarea comună privind dezacordul faţă de începerea exploatării miniere în Roşia Montană. Urmau consultări cu organizaţii pro-proiect.

Oponenţii proiectului l-au informat pe ministru despre neajunsurile legislative care împiedică demararea exploatării miniere. Pe lângă certificatul de urbanism, unul dintre munţii ce ar trebui să fie distruşi este considerat monument istoric, ca urmare a galeriilor dacice şi romane existente acolo. Ministerul Culturii a emis un certificat de descărcare arheologică, dar justiţia a anulat şi acest document, astfel că nimeni nu are voie să se atingă de munte.

Dacă, până acum, organizaţiile neguvernamentale se opuneau categoric proiectului de la Roşia Montană, în prezent acestea s-au declarat de acord cu continuarea proiectului, dar cu respectarea strictă a legislaţiei în toate domeniile care concură la autorizarea construirii minei. Totuşi, acestea şi-au exprimat neîncrederea în ducerea la capăt a proiectului, considerând că nu vor fi făcute lucrările de ecologizare a zonei afectate de explotarea minieră, după ce zăcămintele de aici vor fi explotatate în întregime. De altfel, unul dintre cele mai importante capitole ale proiectului se referă la refacerea zonei, având în vedere că exploatarea presupune mutarea din loc a patru munţi.

Cianuri cât 800 de ternuri de fotbal

RMGC, societate canadiano-română (80% din acţiuni sunt deţine de firma canadiană Gabriel Resources, puţin peste 19% de statul român prin Minvest Deva şi restul persoane fizice), vrea să realizeze în Munţii Apuseni cea mai mare exploatare minieră de aur şi argint din Europa. Proiectul a trezit reacţii puternice, având în vedere că exploatarea zăcămintelor se face utilizând cianuri, ce urmează a fi decantate într-un lac descoperit, cu o capacitate de peste 250.000 tone şi o suprafaţă de 600 ha, respectiv cât 800 terenuri de fotbal. Pe lângă pericolul prezentat de folosirea cianurilor, exploatarea minieră presupune decopertarea a patru munţi, strămutarea a peste 2000 de persoane, distrugerea mai multor biserici şi cimitire şi înlăturarea mai multor vestigii arheologice importante.

Evaluările arată că, în zona Roşia Montană, sunt aproximativ 300 de tone de aur şi 1.500 tone de argint, estimate la aproximativ 7 miliarde de dolari. Estimările au fost făcute pentru o valoare a unciei de aur de 700 de dolari; dar, între timp, valoare unciei a trecut bine de 1000 de dolari, ceea ce presupune că şi profitul creşte corespunzător.

Proiectul a demarat în 1997, când Minvest Deva s-a asociat cu Gabriel Resources, rezultând RMGC, pentru exploatarea zăcămintelor de aur şi argint din Munţii Apuseni. În 2004, RMGC a demarat procedurile de autorizare de mediu, cel mai important document de care depinde realizarea minei; în 2007, procedura de evaluare a studiului de impact a fost suspendată din cauza lipsei unui certificat de urbanism valabil.

din aceeasi categorie