America a devenit exportator net de petrol săptămâna trecută, punând, astfel, capăt unei perioade de aproape 75 de ani de dependenţă de petrolul străin, un moment crucial spre ceea ce preşedintele Donald Trump a denumit „independenţa energetică”, transmite Bloomberg, preluat de Agerpres.
Această modificare este rezultatul unui boom fără precedent al producţiei de petrol a SUA, graţie miilor de sonde care pompează petrol în regiunea Permian din Texas şi New Mexico, precum şi în zona Bakken din Dakota de Nord şi Marcellus din Pennsylvania. Producţia provine în special din şisturile bituminoase, un domeniu în care SUA excelează. Reamintim, în natură, petrolul se găseşte în stare lichidă (ţiţeiul), gazoasă (gazele naturale) sau solidă (bitumul). Şisturile bituminoase sunt roci care s-au format din minerale argiloase depuse simultan cu materia organică, astfel că sunt roci generatoare de petrol.
„Devenim puterea energetică dominantă a lumii. Însă, deoarece această modificare este una graduală în timp, nu cred că va provoca o revoluţie, dar cred că Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) va fi nevoită să ţină cont de acest lucru atunci când se va gândi să reducă producţia”, a spus Michael Lynch, preşedintele Strategic Energy & Economic Research.
Potrivit datelor Administraţiei pentru Informaţii Energetice, SUA au vândut săptămâna trecută peste hotare o cantitate netă de 211.000 barili de petrol pe zi de ţiţei şi produse rafinate, comparativ cu importuri nete de aproximativ trei milioane de barili pe zi în 2018 şi un vârf de peste 12 milioane barili importate zilnic în 2005.
Agenţia Internaţională pentru Energie (EIA) susţine că, potrivit datelor săptămânale, SUA a fost un importator net începând din 1991. Cu toate acestea, unii istorici, care au analizat date şi mai vechi, susţin că SUA au fost un importator net de petrol încă de la mijlocul anilor 1940, când Harry Truman era preşedinte.
Revoluţia petrolului de şist a transformat SUA în cel mai mare producător mondial de petrol, depăşind Rusia şi Arabia Saudită. În paralel, puterea OPEC s-a diminuat, subminându-i poziţia de forţă geopolitică majoră în ultima jumătate de secol. În ultimele zile cartelul şi aliaţii săi s-au întâlnit la Viena în încercarea de a cădea de acord asupra unei reduceri de producţie destinat să susţină preţurile, însă această reducere riscă să ducă la creşterea cotei de piaţă a SUA.
Analiştii sunt de părere că exporturile de petrol ale SUA ar urma să crească şi mai mult graţie noilor oleoducte, care vor face legătura cu zona Permian, şi a unui număr de cel puţin nouă terminale petroliere, care ar urma să fie capabile să încarce supertancuri petroliere.
Chiar dacă balanţa netă arată că SUA vinde mai mult petrol decât cumpără, companiile americane de rafinare continuă să cumpere zilnic de peste hotare milioane de barili de petrol şi combustibili. SUA importă mai mult de şapte milioane de barili de ţiţei pe zi din întreaga lume pentru a-şi alimenta rafinăriile, care consumă zilnic peste 17 milioane de barili de ţiţei. În schimb, SUA au devenit cel mai mare furnizor mondial de carburanţi.
