Șeful Societății Naționale a Apelor Minerale, schimbat din funcție
iunie 7, 2018
Ministerul Economiei l-a schimbat din funcție pe directorul general al Societății Naționale a Apelor Minerale (SNAM), în locul lui Radu Dumitru fiind numit Paul Ivașcu. Radu Dumitru a fost numit la conducerea SNAM în noiembrie 2012.
”Fostului director general, Radu Dumitru, i s-ar fi reproșat un prost management și că ar fi omul lui Mihai Tudose (fost premier și fost ministru al Economiei, n.r.)”, au declarat pentru News.ro surse din cadrul Ministerului Economiei, acționarul majoritar al societății.
Noul director general, Paul Ivașcu, a fost director în cadrul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN) din Drobeta Turnu Severin. Între octombrie 2003 și noiembrie 2006 a fost director general al Rafo Onești.
SNAM exploatează, pe baza licenţelor de concesiune, 32 de perimetre pentru extracţia apei minerale naturale şi a extracţiei dioxidului de carbon natural utilizat în balneaţie şi lichefiere. De asemenea, societatea deţine 10 licenţe de concesiune pentru explorare.
SNAM a fost înfiinţată în 1998 şi are peste 150 de angajaţi. Compania se află sub autoritatea Ministerului Economiei şi are cinci sucursale, la Miercurea Ciuc, Deva, Vatra Dornei, Siculeni şi Târgul Secuiesc.
SNAM deţine în acest moment 82 de licenţe, adică 75% din totalul licenţelor la nivel naţional, din care 68 de exploatare şi restul de explorare. Societatea Naţională a Apelor Minerale exploatează între 80 şi 100 de izvoare pe teritoriul întregii ţări.