Acasă MediuDezvoltare Durabila Puiu se întoarce

Puiu se întoarce

de GM

Liberalul Gelu Puiu (foto) a fost numit joi în funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, potrivit unei decizii a premierului publicate în Monitorul Oficial. Acesta a deţinut, până în septembrie, practic, aceeaşi funcţie, de secretar de stat, în Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, în care fusese numit la sfârşitul lunii martie.
Liderul judeţean al PNL Suceava, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu, spunea, pe 12 septembrie, că demiterea secretarului de stat din Ministerul Mediului Gelu Puiu s-a făcut din ”motive tehnice”. Potrivit acestuia, Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură din ministerul de resort, în care activa Gelu Puiu, va deveni o structură cu personalitate juridică distinctă, acesta urmând să fie numit într-o funcţie de conducere în viitoarea structură, transmite Agerpres.

din aceeasi categorie