Directorul general al companiei canadiene SNC Lavalin Group, Pierre Duhaime (foto), a demisionat, după 23 de ani petrecuţi în companie, din care 3 ca şef al acesteia, în urma unor scandaluri privind o serie de plăţi neautorizate, în valoare de 56 milioane de dolari americani. De remarcat, SNC Lavalin a preluat, în 2011, cea mai mare parte din compania de stat AECL (Atomic Energy of Canada Limited), cea care a dezvoltat tehnologia nucleară CANDU şi a fost implicată în construcţia unităţilor 1 şi 2 de la Cernavodă.
În anul 2010, EnergoNuclear (compania de proiect care va construi reactoarele 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă), a acordat firmei canadiene AECL contractul de servicii de consultanţă pentru aceste două noi unităţi, contract în valoare de circa 8 milioane euro. De asemenea, SNC Lavalin se pare că a depus o ofertă şi pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 ale unicei centrale nucleare din România.
În urma unui control intern, s-a constat că plăţi în valoare de 56 milioane de dolari au fost direcţionate de fostul vicepreşedinte executiv, Riadh Ben Aissa, cu acordul directorului general Pierre Duhaime, unele dintre ele către „agenţi”, care au lucrat în diverse proiecte. Ben Aissa, care s-a ocupat, în special, de operaţiunile SNC Lavalin Group din Libia, a demisionat din luna februarie.
„În lipsa unor dovezi directe şi concludente, utilizarea şi scopul plăţilor sau natura serviciilor prestate sau acţiunile întreprinse în conformitate cu acordurile nu pot fi determinate cu certitudine” (n.r. – adică dacă este vorba de „şpăgi”), se arată într-o declaraţie a SNC Lavalin preluată de ziarul canadian The Globe and the Mail.
Compania a anunţat şi că profitul din ultimul trimesctru a fost de 76 milioane de dolari canadieni, faţă de 158,7 milioane în trimestrul corespunzător al anului precedent.


