Romprest a colectat la nivel naţional 250 milioane de kilograme de deşeuri, în primele opt luni din acest an, din care 60% în zona Bucureşti – Ilfov, a declarat Sorin Velicu, director operaţional al companiei.
“În perioada verii, cantitatea de deşeuri colectată pe cap de locuitor a fost de 1,12 kg/zi, cantitate cu 40% mai mare, în comparaţie cu o lună de primăvară. S-a înregistrat o evoluţie pozitivă în sensul creşterii cantităţilor de deşeuri reciclabile colectate. Astfel, cantitatea deşeurilor de hârtie şi carton colectate a crescut cu aproximativ 10% în perioada verii, cea din plastic – cu aproximativ 15%, iar cantitatea de deşeuri de sticlă a avut o creştere de aproximativ 5%”, a spus Velicu, conform Agerpres.
Potrivit acestuia, una dintre priorităţile companiei este protejarea mediului şi de aceea sunt folosite în programele de spălat stradal soluţii ecologice speciale, cu miros de pin şi apă din puţurile proprii de mare adâncime.
“De la începutul anului şi până în prezent, Romprest a folosit, în Bucureşti, 100.000 tone de apă şi 2.000 tone de detergenţi ecologici”, a mai afirmat oficialul companiei.
Furturile din pubelele de colectare selectivă diminuează cu circa 50% cantitatea de deşeuri precolectată iniţial, a adăugat Sorin Velicu.
“Vidul de legislaţie creat în urma alinierii legislaţiei româneşti la cea europeană dă posibilitatea vandalizării recipientelor de către persoane neautorizate care, prin însuşirea deşeurilor, reduc cantitatea precolectată. Se aduc, astfel, prejudicii autorităţilor contractante şi operatorilor, care fac anual investiţii în această activitate, pentru atingerea ţintelor impuse de Uniunea Europeană, care prevăd că 15% din totalul deşeurilor municipale colectate trebuie valorificate şi, următorul pas, reciclate. Această valorificare se poate face material sau energetic”, a spus Velicu.
Potrivit acestuia, legislaţia românească nu prevede măsuri coercitive pentru cei care fură aceste deşeuri.
“La urma urmei, este vorba despre un furt. Proprietarul deşeului nu este definit în legislaţia actuală, prin urmare autorităţile nu pot lua măsuri în acest sens. În Uniunea Europeană deşeul aparţine autorităţii contractante, în cele mai multe cazuri, care deleagă serviciul către operatorul de salubritate”, a explicat Velicu.
Investiţii Romprest
Romprest va investi 3,5 milioane euro până la finalul acestui an în utilajele necesare desfăşurării activităţii, a spus, la rândul său, Elena Barabancea, director în cadrul companiei.
Compania a investit în utilaje, în ultimul an, aproximativ cinci milioane euro.
“Investiţiile acestea sunt făcute atât din surse proprii, cât şi externe. Pentru anul 2012 ne propunem o creştere a veniturilor cu 20% şi păstrarea marjei de profit cel puţin la nivelul anului 2011. Perioada de vară a crescut numărul de utilaje Euro 5 necesare desfăşurării activităţii”, a spus Barabancea.
Potrivit acesteia, Romprest a achiziţionat şi primul utilaj hibrid din România, ce reduce consumul de combustibil cu până la 20%, prin utilizarea energiei de frânare pentru încărcarea acumulatorilor. Modelul este testat, în acest moment, pe 13 pieţe europene şi va fi utilizat în Bucureşti din 1 octombrie. Pentru desfăşurarea activităţii, compania foloseşte peste 300 de utilaje.
Romprest are peste 6.000 de angajaţi la nivel de grup şi deserveşte peste 45 de consilii locale şi peste 5.000 de agenţi economici din Bucureşti şi din ţară. Romprest asigură salubritatea la nivel naţional pe o suprafaţă de peste 10 milioane de metri pătraţi. La nivelul municipiului Bucureşti, prin Facility Management, este deservită o suprafaţă de 550.000 metri pătraţi. De asemenea, compania mai acoperă şi o arie de 15 milioane mp de întreţinere spaţii verzi şi arhitectură peisageră la nivel naţional şi pe o suprafaţă de cinci milioane mp se aplică operaţiuni de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.


