Acasă Stiri InterneGaze Schimbări la vârful Transgaz

Schimbări la vârful Transgaz

de GM

Fostul directorul general al Ţiriac Holdings Petru Văduva (foto) a fost numit, marţi, director general la Transgaz Mediaş, la două luni după ce a fost ales în Consiliul de Administraţie al transportatorului naţional de gaze naturale, iar fostul şef Ioan Rusu a fost revocat din funcţie.

„Prin hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 8/04.06.2013 a fost eliberat din funcţia de director general domnul Rusu Ioan şi a fost numit în funcţia de director general (…) domnul Văduva Petru Ion”, se arată într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Intenţia privind numirea lui Văduva în funcţia de director general al Transgaz a fost anunţată încă de la finele lunii aprilie de ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

Tot marţi, Consiliul de Administraţie l-a numit administrator provizoriu, până la următoarea AGA, programată în 9 iulie, pe Bogdan George Iliescu, director la BRD Corporate Finance. Iliescu a preluat, astfel, poziţia rămasă vacantă în urma demisiei Mihaelei Preda, director în cadrul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).

Bogdan Iliescu activează în cadrul grupului BRD din anul 1997. Pe piaţa de energie, Iliescu a participat la plasarea cu success a emisiunii de obligaţiuni corporatiste a GDF Suez Energy România, în valoare de 250 milioane lei, şi a asigurat consultanţă pentru pentru Enel în vederea participării la construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.

De asemenea, Bogdan Iliescu face parte din echipa BRD Groupe Societe Generale selectată în calitate de leader al consorţiului care va intermedia oferta publică de vanzare a 10% din capitalul Hidroelectrica.

din aceeasi categorie