Acasă MediuDezvoltare Durabila Scandalul emisiilor taie din investiţiile Volkswagen

Scandalul emisiilor taie din investiţiile Volkswagen

de A

volkswagenNoul director general al Volkswagen, Matthias Mueller, a avertizat marți asupra schimbărilor dure care vor avea loc la producătorul auto german, un prim indiciu că ar putea fi redus numărul locurilor de muncă ca răspuns la scandalul emisiilor, transmit Reuters și Bloomberg.

„Soluțiile tehnice pentru rezolvarea problemelor sunt vizibile. Totuși, consecințele financiare și comerciale nu sunt clare. Prin urmare, vom revizui toate investițiile planificate, iar cele care nu sunt urgente vor fi amânate sau eliminate. Ne vom ajusta programul de eficiență. Voi fi foarte deschis: aceste schimbări vor fi dureroase”, a explicat șeful VW în fața a aproximativ 20.000 de angajați reuniți la sediul central al companiei.

Mueller a arătat, de altfel, că Volkswagen se așteaptă la consecințe financiare importante de pe urma scandalului emisiilor poluante și în consecință va amâna sau anula investițiile care nu sunt esențiale.

La rândul său, președintele comitetului de întreprindere de la Volkswagen, Bernd Osterloh, a avertizat că scandalul emisiilor va avea un impact asupra rezultatelor financiare ale diviziei auto precum și asupra primelor distribuite angajaților. În schimb, Osterloh a subliniat că pentru moment locurile de muncă sunt în siguranță.

Recent, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au anunțat că bugetul de investiții planificat de VW până în 2018, în valoare de 100 miliarde de euro, va fi redus ca răspuns la scandalul emisiilor, notează Agerpres.

Marți, acțiunile Volkswagen au urcat la Bursa de la Frankfurt cu 2%. Acțiunile Volkswagen au coborât, săptămâna trecută, până la un minim record al ultimilor patru ani, pe măsură ce autoritățile de reglementare din mai multe state au lansat investigații referitoare la producătorul auto german.

Grupul Volkswagen a recunoscut, recent, că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forțat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.

Duminică, publicația germană Bild am Sonntag anunța că o investigație internă la VW a arătat că unii ingineri au recunoscut că în 2008 a fost instalat un software care permitea mașinilor cu motor diesel să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale. Decizia ar fi fost luată deoarece inginerii au constatat că nu există niciun mod în care să poată fi îndeplinite cerințele privind standardele pentru emisii și controlul costurilor.

Pe lângă repararea celor 11 milioane de vehicule implicate în scandalul vehiculelor echipate cu motoare diesel trucate, Volkswagen se confruntă cu perspectiva unor amenzi care ar putea să se ridice la 7,4 miliarde de dolari numai în SUA, potrivit analiștilor de la firma Sanford C. Bernstein Ltd., precum și cu pierderea încrederii investitorilor și consumatorilor. Luna trecută Volkswagen a informat că a pus deoparte 6,5 miliarde de dolari pentru a face față costurilor scandalului emisiilor.

Potrivit surselor interne citate de Bloomberg, liderii sindicali cer echipei de conducere de la Volkswagen vor să reducă cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare în timp ce managementul vrea să scadă și cheltuielile cu personalul. Volkswagen are aproximativ 600.000 de angajați la nivel mondial și anul trecut bugetul său pentru cercetare&dezvoltare a fost de 17,4 miliarde de dolari, mai mare decât bugetele combinate pentru R&D ale Ford Motor Co. și General Motors Co.

din aceeasi categorie