Acasă EconomieIndustrie ”Sarmizegetusa” a intrat în flota TAROM

”Sarmizegetusa” a intrat în flota TAROM

de A

Avionul Boeing 737-800, achiziţionat recent şi numit “Sarmizegetusa”, a fost prezentat miercuri dimineaţa oficialităţilor, printre cei prezenţi la eveniment fiind premierul Sorin Grindeanu, miniştrii Transporturilor şi Internelor, dar şi preşedintele PSD Liviu Dragnea şi ambasadorul Hans Klemm. Avionul a survolat demonstrativ deasupra aeroportului, iar ulterior a fost ”botezat” cu tunuri cu apă.

Ministrul Transporturilor a semnat în urmă cu două săptămâni contractul de achiziţie a două aeronave Boeing 737-800 New Generation pentru flota Tarom.

”Tarom e o companie de mândrie naţională. Şi vrem nu doar să îşi revină, ci să devină o companie de referinţă. Sper ca Ministrul Transporturilor, sub coordonarea premierului, să ducă la capăt angajamentul nostru cu 30 de aeronave. Sunt mândru şi e prima dată când am intrat cu emoţie într-o aeronavă. Abia aştept să vină şi următoarea”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

El a susținut că ambiția autorităților este aceea ca TAROM să devină o companie de referință în zonă.

„Vreau să felicit Guvernul, premierul, ministrul Transporturilor, pe cei de la compania TAROM pentru faptul că astăzi a venit în țară, a venit acasă prima aeronavă din cele 30 care sunt în programul de guvernare și vreau să transmit un semnal important pentru toată lumea. Așa cum am spus în campanie, și așa cum am spus-o mereu, pentru noi, TAROM este o companie de mândrie națională și ambiția noastră este ca TAROM nu numai să-și revină, ci să devină o companie de referință în zonă și în regiune. Sper ca ministrul Transporturilor și compania TAROM, sub coordonarea prim-ministrului, să ducă la capăt angajamentul nostru cu cele 30 de aeronave, nu e obligatoriu să rămână doar 30. Eu vreau să vă spun că sunt foarte bucuros, sunt mândru, este pentru prima dată când am intrat cu emoție într-o aeronavă. Este excepțional de frumoasă, este un concept nou și abia aștept să vină și a doua și a treia și următoarele”, a afirmat Dragnea, la evenimentul organizat cu prilejul intrării în flota TAROM a aeronavei „Sarmizegetusa”.

Cele două aeronave sunt achiziţionate în leasing pe o perioadă de 10 ani, iar capacitatea lor este de 189 de locuri. Decizia de cumpărare a venit după ce două Airbus A310 au fost scoase din flota Tarom în cursul anului trecut.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, a declarat, miercuri, că achiziția unei aeronave Boeing de către compania TAROM este simbolică pentru întărirea parteneriatului strategic dintre România și SUA.”Sperăm, de asemenea, să vindem mai multe F-16 României”, a adăugat Klemm, pe Aeroportul Otopeni.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că intrarea în flota TAROM a aeronavei „Sarmizegetusa” reprezintă un semnal „extrem de important” care arată voința Guvernului de a încuraja această companie „de tradiție”.

El a afirmat că autoritățile române și firma producătoare „s-au mișcat foarte repede”, astfel încât această aeronavă să intre în flota TAROM „într-un timp record”, urmând ca o a doua să fie livrată săptămâna viitoare.

„TAROM e una din cele mai vechi companii din țara noastră, activează din 1920. Este prima aeronavă din cele 30, o aeronavă cu 189 de locuri care are autonomie de aproape 6.000 de km”, a spus premierul.

El a subliniat faptul că e nevoie de schimbarea flotei TAROM.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a subliniat că „Sarmizegetusa” este prima aeronavă care intră în flota TAROM după zece ani.

„De zece ani, niciun avion de tip jet nu a mai intrat în flota TAROM. Avem după 10 ani o aeronavă. Toate companiile merg pe sistemul de dry-lease. În condițiile în care am fi făcut o solicitare pentru achiziționarea unei aeronave noi, aceasta ar fi intrat în flota TAROM undeva în 2019. Eu cred că TAROM nu are timp de pierdut. Această aeronavă are niște calități tehnice foarte bune și eu sunt convins că s-a analizat în detaliu inclusiv costurile pe care le-am avea cu mentenanța, care este o componentă foarte importantă. Eu cred că TAROM-ul, ca și brand național, ca și simbol național, merită cele mai bune lucruri, lucruri noi, care să nu ne greveze pe viitor de cheltuieli suplimentare dacă am fi achiziționat tot în sistem de leasing niște aeronave mai vechi, din 2011-2012”, a spus el.

În ceea ce privește avioanele de lung curier, Răzvan Cuc a afirmat că există în prezent discuții cu sloturi pentru aeronave în China sau în SUA.

„Lucrurile astea trebuiau făcute de mult timp. Nu trebuia să ajungem în acest punct să redeschidem niște relații extraordinar de importante — și cu SUA și cu China — pentru care avem cerere. Cu siguranță se negociază. Nu venim cu aeronavele și le ținem la sol. Lucrurile deja sunt puse la punct de către Departamentul Comercial, astfel încât,atunci când vor veni aeronavele să și zburăm, încărcate la un grad de încărcare cât mai mare”, a arătat Cuc.

Șeful TAROM, Eugen Davidoiu, a menționat că vor fi obținute și autorizațiile pentru zborurile în China sau SUA.

„Nu avem în acest moment autorizațiile pentru Beijing sau SUA, pentru că este inutil să plătești taxă de survol atâta timp cât nu operezi, dar vor fi. Nu problema sloturilor este cea care trebuie să ne preocupe în acest moment. Sloturi găsim și sloturi mai avem, asta este partea bună a acestei companii cu această istorie îndelungată. Problema este ca această companie să se definească, această companie să știe ce mod de operare va avea, dacă va fi o companie națională de tip legacy sau va fi una care va încerca să facă față concurenței, care știți foarte bine cum instrumentează acest lucru. După definirea acestei strategii, practic se vor stabili tipurile de aeronave (care vor urma să fie achiziționate, n. r.)”, a explicat el.

Potrivit acestuia, factorul de încărcare al aeronavelor TAROM este acum la 70% și va crește până la 80-82% în următoarea perioadă.

„În primul rând, aceste două aeronave au însemnat capacitatea, iar gradul de încărcare va fi crescut prin politica comercială pe care Direcția Comercială o va instrumenta în această perioadă, prin prețuri, prin vizibilitate, prin preocupare mai mare privind vânzarea acestor bilete. Să știți că nici companiile low-cost nu au prețuri de 9 euro. Sunt 2-3 bilete de 9 euro și restul sunt probabil mai scumpe decât la TAROM. Trebuie să adaptezi politica de prețuri cu momentul la care vinzi aceste bilete”, a precizat șeful operatorului aerian național.

Acesta nu a exclus nici varianta de a monta internet la bordul aeronavelor, „dacă dorința călătorilor noștri va fi să plătească un preț sporit doar pentru a avea internet câteva ore”.

„Pentru internet nu ne lipsește nimic din punct de vedere tehnic. Avem tot ce ne trebuie și, dacă dorința călătorilor noștri va fi să plătească un preț sporit doar pentru a avea internet câteva ore, ok, vom face și acest lucru”, a dat el asigurări.

Cea de-a doua aeronavă se va numi „Marea Unire”.

„A doua aeronavă se va numi ‘Marea Unire’. A fost dorința acționarului nostru și va simboliza 100 de ani de la Unirea Principatelor Române. Va ajunge săptămâna viitoare. Practic, ea va pleca în data de 25 mai din SUA, de la Seattle, va ateriza în Marea Britanie unde va fi — pentru că este albă — va fi branduită TAROM și va veni pe pământ românesc săptămâna viitoare”, a menționat Davidoiu.

În ceea ce privește prețurile lunare pentru leasing pe care TAROM le va plăti, ministrul a dat asigurări sunt cele practicate pe piață, refuzând să menționeze nivelul acestora pe motiv că în contract există o clauză de confidențialitate.

„Prețurile lunare pentru leasing sunt conform prețurilor de pe piață. Este o clauză de confidențialitate. Indiferent cu ce firmă s-ar fi încheiat acest contract, este o clauză de confidențialitate. S-a negociat cu toți actorii mari de pe piață. Avioanele au fost luate în dry-lease, pe o perioadă de 10 ani, și vă asigur că prețul este prețul pieței pentru aceste aeronave”, a spus șeful de la Transporturi.

„Această cifră este confidențială. Mi-ar face plăcere să vă dovedesc — și va veni vremea când vă vom dovedi — că aceste prețuri sunt prețurile pieței. Sunt avioane noi”, a adăugat și Eugen Davidoiu.

În acest context, ministrul Transporturilor a subliniat că achiziția celor două aeronave era necesară, în condițiile în care, în cursul anului trecut, au fost scoase din operare două Airbus-uri 310 .

„Din păcate managementul de anul trecut nu s-a preocupat să le înlocuiască în momentul în care au ieșit, dar iată că acum acest lucru s-a produs și ele vor intra în operare de pe 19 iunie”, a arătat Răzvan Cuc.

În schimb, directorul general al TAROM a explicat că aeronava va intra în operare mai repede decât era programat (19 iunie 2017).

„Ieri am stabilit că ea va intra mai devreme, datorită faptului că este mult mai eficient să introducem această capacitate mai repede în operare. Încercăm, practic, într-o săptămâna, dar asta nu ține de noi, ci de autorizările pe care aeronava trebuie să le obțină: înmatricularea etc. Prima cursă va fi Madrid și va mai opera câteva zboruri pe săptămână în Tenerife, Tel Aviv, Larnaca, Alicante, Amsterdam, Valencia. Aceste rute vor fi operate de ambele aeronave”, a precizat Eugen Davidoiu.

Potrivit acestuia, prin retragerea din flotă a celor două aeronave Airbus A310 TAROM a pierdut capacități însemnate și nu a mai putut opera o serie de rute din orarul de vară.

„TAROM a pierdut niște capacități însemnate, două avioane care incubau peste 20% din capacitatea flotei, din scaune. Asta a dus ca, în 2017, în cadrul programului de vară al companiei, să fie rute pe care TAROM-ul nu le-a mai putut opera. Totuși, față de scăderea capacității, TAROM a reușit prin rotația avioanelor să recupereze din lipsa de capacitate și asta a dus de multe ori, poate, la întârzierea unora din aeronave, din cauza rotației”, a menționat acesta.

Cele două aeronave Airbus A310 retrase anul trecut din flota TAROM vor fi vândute printr-o procedură publică, probabil pe bursă, a mai spus Davidoiu.

Potrivit acestuia, această procedură se va desfășura în cursul acestui an, existând, deja, firme interesate.
„Aceste aeronave vor fi vândute la o procedură publică, probabil pe bursă. Există deja firme interesate, iar această procedură se va instrumenta în acest an, atâta timp cât aceste aeronave mai au resurse și mai pot zbura de pe acest aeroport. Sperăm să obținem cât mai mult. 10 milioane de euro dacă obținem, va fi perfect”, a spus Davidoiu.

El a precizat că TAROM a fost sabotată atât din interior, cât și din exterior de cei care aveau interes ca această companie să nu fie una performantă și eficientă și să rămână în portofoliul statului român și este pe pierdere și în 2016, din cauză că nu a existat nicio strategie viabilă privind eficientizarea sa.

„Este o afirmație personală pe care mi-o susțin: TAROM-ul a fost sabotat atât din interior, cât și din exteriorul său de către cei care aveau interes ca această companie să nu fie una performantă și eficientă și să rămână, probabil, în portofoliul statului român. Sunt instituții ale statului care probabil cercetează aceste lucruri”, a spus Davidoiu.

La rândul său, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a afirmat că, în 2017, compania va închide anul financiar pe zero.

„În ceea ce privește situația financiară de la TAROM, chiar acum se lucrează la buget și vom intra cu asta pe o Hotărâre de Guvern. O să refacem planul de administrare vechi al companiei, astfel încât anul acesta vom închide TAROM-ul pe zero, fără nicio pierdere, bineînțeles, aceste lucruri fiind posibile și cu intrarea în flotă a celor două aeronave și a celorlalte care vor veni până la sfârșitul acestui an, aeronave de lung curier pentru a deschide rute noi — și aici mă refer la China, SUA, dar asta este politica proprie a companiei”, a precizat Cuc.

Și Eugen Davidoiu și-a exprimat speranța că TAROM va avea breake even anul acesta, după ce în 2016 au fost consemnate pierderi.

„Mi-aș dori și eu ca TAROM să aibă breaken even în 2017. Sperăm să reușim acest lucru, iar aceste două capacități (aeronave — n. r.) fac sens acestei afirmații, pentru că nu puteam altfel. 2016 s-a încheiat pe pierdere. Nu știu cât, situațiile financiare nu au fost încă finalizate, dar e clar că e pierdere și nu are nicio legătură cu planul de management care era în vigoare până acum”, a subliniat el.

Potrivit directorului general, TAROM este în pierdere din cauză că în 2016 nu a existat nicio strategie viabilă privind eficientizarea companiei.

„TAROM a pierdut niște capacități însemnate, două avioane care incubau peste 20% din capacitatea flotei, din scaune. Asta a dus ca în 2017, în cadrul programului de vară al companiei, să fie rute pe care TAROM-ul nu le-a mai putut opera, dar, totuși, față de scăderea capacității, compania a reușit prin rotația avioanelor să recupereze din lipsa de capacitate și asta a dus de multe ori poate la întârzierea unora din aeronave, din cauza rotației”, a explicat acesta.

Davidoiu a susținut că, deși două aeronave au ieșit din flota companiei anul trecut, fostul management nu a făcut niciun demers pentru înlocuirea acestora, iar capacitatea de operare a TAROM a scăzut foarte mult.

„(…) în momentul în care am venit în această companie, nicio procedură legală nu fusese instrumentată privind achiziția vreunei capacități. Deci, despre ce vorbim?! Au fost scoase niște capacități și nu s-a instrumentat nicio procedură legală. Acum s-a instrumentat această procedură legală, a fost foarte transparentă, au fost anunțuri postate pe site, au fost anunțuri publicate în presă și scrisori către toți lessorii din această lume, au fost 40 de avioane care au concurat conform caracteristicilor stabilite de Direcția Tehnică și de Direcția Comercială. Au fost analizate, și aceste două aeronave au fost singurele care au îndeplinit criteriile și cerințele stipulate în acele documente și care au fost noi. Deci, au fost singurele aeronave noi. Nu a mai existat în luna martie un alt slot pe undeva în această lume astfel încât să fie două aeronave noi. S-a întâmplat să fie Boeing. După cei 10 ani de leasing operațional va decide managementul de atunci dacă vor fi cumpărate sau nu și asta va depinde de uzura fizică, de uzura morală, pentru că vor apărea aeronave noi, tehnologia evoluează (…)”, a precizat el.

De asemenea, directorul a dat asigurări că strategia comercială a companiei se va schimba și va avea loc și o restructurare a Departamentului Comercial.

„TAROM poate are probleme cu mentalitatea și cu strategia de a vinde, dar aceasta se va schimba. Odată cu acest management pe care îl asigur în această companie vom schimba cu certitudine strategia comercială a companiei. Vom face o restructurare a Departamentului Comercial”, a afirmat sursa citată.

Reprezentanții Companiei Naționale de Transporturi Aeriene Române — TAROM au semnat contractul de achiziție a două aeronave noi Boeing 737-800 NG, cu o configurație de 189 de locuri, livrarea acestora urmând să fie efectuată în cursul lunii mai, a anunțat, pe 5 mai, Ministerul Transporturilor (MT).

Avioanele sunt achiziționate în leasing operațional pe o perioadă de 10 ani.

În 2016, TAROM a scos „la pensie” două aeronave Airbus A310, acestea fiind achiziționate în anul 1992, una fiind retrasă din curse pe 12 septembrie 2016, iar cea de-a doua pe 29 octombrie 2016. Până în 2003, avioanele A-310 au fost utilizate pe curse spre Bangkok, Beijing, New York, Singapore, Montreal, dar și spre destinații europene.

Pe 26 aprilie 2017, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, anunța că TAROM va avea patru noi aeronave până la sfârșitul anului, iar cursele către China și SUA vor fi reluate.

TAROM are în prezent o flotă de 21 de aeronave: patru aeronave Boeing 737-700 (ce pot parcurge o distanță maximă de 4.900 kilometri), patru aeronave Boeing 737-300 (pentru distanțe de maximum 3.400 km), patru aeronave Airbus A318-111 (pentru distanțe de maximum 2.780 km), șapte aeronave ATR 42-500 (pentru distanțe de maximum 1.200 km) și două aeronave ATR 72-500 (pentru distanțe de maximum 950 km).

din aceeasi categorie