Grupul german RWE, unul dintre cei mai importanţi furnizori de energie electrică şi gaze de pe piaţa europeană, îşi extinde activitatea pe piaţa din România. Subsidiara nou lansată din România, RWE Energie SRL, plănuieşte ca în anii următori să câştige o cotă semnificativă de piaţă ca furnizor de energie către consumatorii industriali. Cu ajutorul expertizei internaţionale şi a soluţiilor inovatoare aduse pe piaţă, RWE urmează să facă oferte favorabile marilor jucători de pe piaţă, urmând astfel să intre în rândul primilor 10 furnizori de energie din ţară.
„Aşteptăm cu nerăbdare să începem activitatea în România. Reglementările generale ale ţării şi mediul economic, piaţa competitivă de energie, deschiderea faţă de investitori internaţionali, cât şi cultura dezvoltată de business reprezintă doar câteva motive pentru care RWE a ales să pătrundă pe piaţa din România. Am încredere că echipa noastră din România va reuşi să atingă toate ţelurile pe care ni le-am propus”, a declarat Marie-Theres Thiell, Managing Director al RWE East.
RWE a pătruns pe piaţa din România cu un proiect pilot acum trei ani de zile, prin intermediul subsidiarei din Ungaria, MASZ, deschizând o filială cu sediul în Oradea.
„Experienţa formată şi rezultatele obţinute pe piaţa din România sunt argumente puternice în alegerea RWE de a-şi extinde domeniul de activitate pe întreaga piaţă românească”, spun oficialii companiei.
Piaţa grupului RWE este întreg continentul european. În ultimii ani, pe lângă pieţele principale din Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia, RWE a intrat de asemenea şi în Turcia şi Croaţia. Ca o continuare a strategiei de expansiune, RWE a decis să-şi extindă activitatea şi în România, „o piaţă stabilă şi cu un potenţial considerabil”.
RWE Energie SRL a primit licenţă de funcţionare din partea Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei în luna aprilie a acestui an şi îşi va începe operaţiunile din luna iunie.
Obiectivul principal al RWE Energie – ca furnizor de energie către consumatorii industriali – este obţinerea unei cote semnificative din piaţa liberă de energie electrică şi intrarea în topul primilor 10 furnizori din România. După ce îşi va consolida poziţia în Bucureşti şi împrejurimi, oficialii companiei spun că este posibilă deschiderea de birouri regionale, cu scopul de a atinge o acoperire la nivel naţional.
Conducerea filialei RWE din România va avea în conducere doi directori generali, Corina Drumeanu şi Zoltan Nagy. Compania românească RWE Energie SRL plănuieşte să construiască în următorii ani o echipă de vânzări formată din 30 – 40 de oameni.


