Producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaș a sărbătorit săptămâna aeasta 110 ani de la înfiinţare, iar cu această ocazie a fost organizat un eveniment festiv la Sala Traube care s-a bucurat de participarea a numeroşi invitaţi.
Printre invitaţii prezenţi la Mediaş a fost şi secretarul de stat Florin Ciocănelea, care a transmis un mesaj cu prilejul aniversării a 110 ani de Romgaz.
În cadrul manifestării de la Sala Traube au fost premiate personalităţi ale industriei gazului metan, oameni a căror viaţă a fost strâns legată de activitatea gazieră. Printre aceştia s-au numărat Emil Blaga, Ştefan Man, Ioan Cheţan, Niculae Dragomir, Petre Niţă, Marcel Piteiu, Neculai Pavlovschi, Dan Paul Ştefănescu, Jakab Alexa, Constantin Totan, Radu Gheorghe, Pantelimon Avram, Maria Florea, Ilie Laţa dar şi Ioan Rusu.
“Trebuie să vă gândiți că gazele din țara românească trebuie să rămână ultima resursă. Trebuie să aduceți resurse și din alte părți. Aveți datoria să apărați ceea ce aveți aici, să produceți cât mai eficient și cât mai bine cu putință. Trebuie să decideți ce și cum vreți să fiți. Ceea ce faceți astăzi va rămâne copiilor și nepoților dumneavoastră. E momentul să decideți ceea ce vreți să faceți și să treceți efectiv la fapte pentru că începe să devină prea târziu“, a mai spus Ciocănelea.
În cadrul evenimentului prilejuit de aniversarea a 110 a avut loc şi o sesiune ştiinţifică la Muzeul Gazelor Naturale.
În anul 1909 a fost descoperit la Sărmăşel în judeţul Mureş, primul zăcământ de gaze naturale din Bazinul Transilvaniei.
În timp ce se fora la peste 300 de metri adâncime pentru săruri de potasiu, au izbucnit libere gazele naturale, iar acest fenomen a marcat începutul unei industrii, acum seculare. Romgaz a devenit o companie europeană de top şi este cel mai mare producător şi principalul furnizor de gaze naturale al României.
Romgaz s-a alăturat FPPG
Romgaz s-a alăturat Federatiei Patronale Petrol şi Gaze (FPPG), organizaţie care acum reprezintă interesele a peste 90% din sectorul de producţie a gazelor naturale din România. Printre membrii existenţi se numără şi OMV Petrom, celălalt mare producător autohton de gaze.
„Este pentru echipa noastră o bucurie să anunţăm consolidarea federaţiei prin prezenţa în rândurile ei a unei companii de proporţia şi importanţa Romgaz”, a declarat Franck Neel, preşedinte FPPG.
El a amintit că, în această perioadă, se împlinesc 110 ani de la prima producţie de gaze din România.
„Aderarea la FPPG este un prim pas dintr-un traseu pe termen lung de consolidare a relaţiilor dintre Romgaz şi toate companiile din sector, pe care Romgaz le priveşte ca pe parteneri de încredere şi nu competitori. Scopul nostru comun este acela de a crea un climat de afaceri stabil şi predictibil care să contribuie la securitatea energetică a României pentru următorii 100 de ani. Romgaz are potenţialul şi ambiţia de a-şi consolida şi dezvolta poziţia de cea mai importantă companie de gaze naturale din România şi de a deveni un actor principal pe pieţele importante din Europa Centrala şi de Est care să reziste la presiunea tot mai puternică exercitată la nivel regional şi internaţional”, a afirmat Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz.
Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG) este persoana juridică română de drept privat, neguvernamentală. FPPG este membru fondator al Confederaţiei Patronale Concordia, singura confederaţie patronală românească afiliată la IOE (International Organization of Employers).


