România a reuşit în 2022 o absorbţie a fondurilor europene de 11,3 miliarde de euro, a anunțat premierul Nicolae Ciucă, care a adăugat că este cel mai înalt nivel atins de când ţara noastră are acces la aceste finanţări. El a făcut un apel la solidaritate, empatie la nivel naţional, la dialog cu partenerii sociali şi la colaborare la nivelul tuturor instituţiilor, precum şi la stabilitate politică.„Am reuşit să trecem prin toate provocările pe care le-am avut, la provocările pe care cetăţeni României le-au resimţit. (…) Avem nevoie de aceeaşi energie şi activitate din partea tuturor. (…) Am avut o execuţie bugetară bună, am reuşit să ne încadrăm în ţintele de deficit”, a afirmat Ciucă.
Potrivit acestuia, Guvernul a reuşit realizarea unei creşteri economice „pe care nu o previzionase nimeni la începutul anului, îndeosebi după declanşarea războiului în Ucraina şi după efectele pe care le-au produs creşterea preţurilor la energie şi la gaze şi inflaţia”.
„Au fost momente pe care care le-am gestionat împreună, momente pentru care am găsit soluţii şi le-am rezolvat punctual, dar, totodată, am reuşit să proiectăm şi decizii care să producă efecte în timp, motiv pentru care este important să subliniez că ne-am angajat să asigurăm absorbţia fondurilor europene şi toate cele trei linii de finanţare europeană cumulează aproximativ 90 de miliarde de euro. (…) Am reuşit să ne încadrăm în acea sumă pe care am stabilit-o ca obiectiv şi anume cel puţin 10 miliarde pe an să fie absorbite”, a explicat prim-ministrul.


