Acasă EconomieComunicatii & IT Roaming mai ieftin

Roaming mai ieftin

de M G

telefon-internetTarifele de roaming în Uniunea Europeană (UE) au scăzut, începând cu data de 30 aprilie, aceasta fiind ultima etapă intermediară înainte de eliminarea completă a acestora în UE, prevăzută pentru jumătatea anului viitor.

„În această perioadă utilizatorii români care au ales planurile tarifare de bază pentru serviciile de roaming vor comunica în ţările UE la aceleaşi costuri ca în România, la care operatorii pot adăuga o taxă suplimentară de maximum 5 eurocenţi/minut pentru apelurile efectuate către statele membre UE, maximum 1,14 eurocenţi/minut pentru apelurile primite, cel mult 2 eurocenţi pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) către ţările UE, în timp ce accesul la internet poate fi taxat suplimentar cu maximum 5 eurocenţi/MB (toate fără TVA)”, precizează, într-un comunicat de presă, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Potrivit ANCOM, dacă un furnizor alege să aplice o suprataxă, fie pentru toate serviciile în roaming (apeluri efectuate, apeluri primite, SMS trimise, date), fie doar pentru anumite servicii, suma dintre tariful naţional în afara reţelei şi suprataxa aplicată nu trebuie să depăşească următoarele tarife maxime reglementate: 0,19 euro/minut (fără TVA) pentru apelurile efectuate, 0,06 euro (fără TVA) pentru trimiterea unui mesaj text (SMS), respectiv 0,20 euro/MB (fără TVA) pentru traficul de date.

ANCOM precizează că utilizatorii de cartele preplătite trebuie să încarce un credit suplimentar din care să se deducă valoarea suprataxei pentru utilizarea serviciilor în roaming, pentru a putea beneficia de aceste servicii.

În ceea ce priveşte modul de aplicare a taxelor suplimentare pentru serviciile de roaming, autoritatea de reglementare oferă un exemplu de calcul: dacă un utilizator român beneficiază în ţară de un abonament ce include 200 minute în reţea + 100 minute naţionale + 100 SMS + 500 MB acces la internet mobil, după consumarea acestora plăteşte 0,16 euro/minut (fără TVA, în reţea/ în afara reţelei), 0,05 euro/SMS (fără TVA, în reţea/ în afara reţelei), respectiv 0,16 euro/MB.

În mod similar se taxează atât apelurile către un utilizator al unui alt operator din România (apel în afara reţelei), cât şi mesajele SMS către aceleaşi categorii de utilizatori, precum şi serviciile de acces la internet.

Conform ANCOM, operatorii pot să pună la dispoziţia clienţilor tarife mai mici sau alte planuri tarifare, precum cele din ofertele speciale pentru perioadele de vacanţă. De aceea, este de preferat ca utilizatorii să analizeze oferta furnizorului propriu înainte de a pleca în călătorie, pentru a alege planul tarifar care se potriveşte cel mai bine nevoilor lor de comunicare.

Pentru călătoriile în afara Uniunii Europene, Autoritatea le recomandă utilizatorilor să verifice tarifele stabilite de fiecare operator pentru ţările pe care le vor vizita, tarifele putând fi în acest caz cu mult mai mari.

Eliminarea completă a tarifelor de roaming în interiorul Uniunii Europene va avea loc la 15 iunie 2017.

Telekom a redus tarifele

De altfel, Telekom România a şi anunţat că reduce tarifele de roaming în Uniunea Europeană pentru serviciile de voce, SMS şi date mobile, începând cu 30 aprilie 2016, în conformitate cu prevederile reglementării Uniunii Europene.

Noile tarife Roaming Avantaj, valabile de la 30 aprilie atât pentru abonaţii Telekom România, cât şi pentru utilizatorii cartelei Telekom aflaţi în roaming în ţările Uniunii Europene, precum şi în Elveţia, Gibraltar, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia (ţările din Grupul 1) sunt: tariful naţional în afară reţelei + 0,05 euro/minut (fără TVA), maxim 0,19 euro/minut (fără TVA) pentru apeluri iniţiate; 0,0114 euro/minut (fără TVA) pentru apeluri primite.

Tariful naţional în afară reţelei va fi de + 0,02 euro/mesaj (fără TVA), maxim 0,06 euro/mesaj (fără TVA) pentru SMS-urile trimise. Tariful naţional în afară reţelei va fi de + 0,05 euro/MB (fără TVA), maxim 0,20 euro/MB (fără TVA).

În plus, abonaţii Telekom România pot beneficia de avantaje pentru serviciul de roaming în Uniunea Europeană la abonamentele cu beneficii în roaming incluse: Talk L – 750 de minute în UE, Surf L – 750 MB în UE, Complete XL – 750 minute şi 750 MB în UE, Complete XXL – 1500 minute şi 2 GB în UE, precum şi Date Surf L – 750 MB în UE, Date Surf XL – 1 GB în UE, Date Surf XXL – 2 GB în UE.

De asemenea, cu oferta Travel & Surf, clienţii serviciilor pe baza de abonament ai Telekom România beneficiază de tarife atractive pentru traficul de date în roaming.

Astfel, prin activarea uneia din extraopţiunile Travel & Surf, cu preţuri începând de la 6 Euro (fără TVA), clienţii Telekom pot beneficia de trafic de date de până la 150 MB – pentru extraopţiunea de 10 Euro (fără TVA), pentru traficul de date efectuat atât în Uniunea Europeană cât şi în restul lumii.

Utilizatorii cartelei Telekom România beneficiază, începând cu 30 aprilie 2016, de Pass-uri cu beneficii în roaming incluse. De exemplu, Weekly Pass oferă utilizatorilor cartelei Telekom 20 minute pentru apeluri iniţiate, 20 minute pentru apeluri primite, 20 SMS-uri şi 20 MB, valabile în Uniunea Europeană şi în Moldova, la tariful de 3 euro.

Telekom România este prezentă pe piaţă românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom şi COSMOTE România. Telekom este un brand care aparţine Deutsche Telekom, una dintre companiile de top la nivel mondial în industria telecomunicaţiilor, cu peste 156 milioane de clienţi pentru servicii mobile, 29 milioane de linii fixe şi peste 18 milioane linii broadband (la 31 decembrie 2015).a

din aceeasi categorie