Acasă Stiri ExterneEuropa Repower şi-a vândut afacerile din România către MET Group

Repower şi-a vândut afacerile din România către MET Group

de A

REpowerGrupul elveţian MET, specializat în tradingul cu energie, gaze şi produse petroliere, achiziţionează integral afacerile din România ale furnizorului de energie Repower, inclusiv personalul local, o echipă de circa 30 de salariaţi. Se estimează că tranzacția va fi finalizată în luna septembrie a acestui an, arată comunicatul MET Group.

„Achiziţia marchează accelerarea strategiei de expansiune a MET în Europa Centrală şi de Est”, arată un comunicat al grupului.

Printre cei mai importanţi clienţi ai Repower sunt Mega Image, Nestlé, British American Tobacco şi Athénée Palace Hilton.

MET Group, care are operațiuni în România din anul 2009, va prelua întreaga unitate locală a Repower în România, care acoperă aproximativ 5% din piaţă. Cel mai mare acţionar al MET este grupul maghiar MOL.

„Căutăm noi oportunități de afaceri care să ne consolideze poziția în domeniile de bază ale operațiunilor noastre, axate pe Europa. Preluarea unităţii locale a Repower este o mare oportunitate pentru MET Group să îşi extindă portofoliul de retail din Europa Centrală şi de Est”, a declarat Péter Pozsgai, șeful de strategie și dezvoltare a afacerilor la MET Group.

Repower este prezentă pe piața românească începând cu anul 2010, furnizând energie electrică și servicii întreprinderilor mici și mijlocii.

din aceeasi categorie