Acasă Stiri InterneGaze Repartitoarele cresc factura cu 25%

Repartitoarele cresc factura cu 25%

de GM

Zeci de asociaţii de locatari din toată ţara au renunţat la repartitoarele montate pe calorifere pentru că se plângeau că sunt încărcaţi la plata facturii. Oamenii spun că în toiul iernii plătesc şi cu sfert mai mult faţă de cât consumă, din cauza aparatelor care nu fac măsurători exacte, scrie Digi24.ro. Mulţi dintre ei ameninţă firmele care vând repartitoarele că vor deschide procese pentru a-şi face dreptate.

Pentru ca aceste aparate să indice un consum corect, proprietarii trebuie să ia în calcul acoperirea anticorozivă a caloriferului, numărul elemenţilor, materialul din care este confecţionat caloriferul, curenţii de aer sau debitul agentului termic. Adică, inclusiv factorii pe care nu-i pot controla. Astfel că unii au renunţat.

„Tragi perdeaua îţi arată o anumită măsură, dai perdeaua la o parte îţi arată altă măsură”, a exemplificat preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor, Sorin Mierlea.

Problemele vin şi din faptul că în acelaşi bloc sunt atât centrale pe gaz, cât şi apartamente branşate la încălzirea termică, deşi legea interzice mai multe sisteme de încălzire pentru o singură clădire.

Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor ameninţă că vor da în judecată furnizorii de repartitoare şi pe cei care livrează agentul termic, mai ales că aparatele nu sunt verificate periodic.

Producătorii de repartitoare spun că nu trebuie puse obiecte reci pe calorifer pentru că acesta va livra mai multă căldură şi, automat, vom plăti mai mult.

din aceeasi categorie