Acasă Stiri ExterneAmerica Record solar

Record solar

de GM

Parcul de panouri fotovoltaice instalate la nivel mondial a trecut pragul de 100.000 de megawaţi (MW), după ce în 2012 au fost racordate la reţea capacităţi de peste 30.000 MW, a anunţat Asociaţia Europeană a Industriei Fotovoltaice (Epia), transmite AFP, preluat de Agerpres.

“Această capacitate globală de producţie a energiei solare produce anual atâta electricitate cât 16 termocentrale pe cărbune sau reactoare nucleare cu o capacitate de 1 gigawat fiecare”, a subliniat Epia într-un comunicat.

“Nimeni nu putea să prezică, în urmă cu 10 ani, că vom ajunge la o capacitate de panouri fotovoltaice de 100 de gigawaţi în 2012”, a subliniat preşedintele Epia, Winfried Hoffmann. În pofida crizei economice şi a reducerii subvenţiilor publice “aproape am reuşit să repetăm anul record din 2011, când au fost instalate capacităţi de 31 de gigawaţi”, a precizat Hoffmann.

Energia solară se dezvoltă din ce în ce mai mult în afara Europei, chiar dacă vechiul continent rămâne prima piaţă. Din capacităţile de 30 de gigawaţi instalate anul trecut, cifre provizorii avertizează Epia, capacităţi de 13 gigawaţi au fost racordate la reţea în afara Europei (3,5 GW în China, 3,2 GW în SUA şi 2,5 GW în Japonia) faţă de 8 GW în 2011.

În Europa, anul trecut au fost racordate la reţea capacităţi de 17 gigawaţi (faţă de 23 GW în 2011), pe primele locuri fiind Germania (7,6 GW), Italia (3,3 GW) şi Franţa (1,2 GW).

Parcul mondial de panouri fotovoltaice a redus anul trecut emisiile de CO2 cu 53 milioane tone, adică atât cât emit în fiecare an 8,8 milioane francezi şi 5,3 milioane germani.

În România, în 2011 era instalat un MW fotovoltaic, pentru ca, în 2012, capacitatea instalată să ajungă la aproape 50 MW. Promovarea surselor regenerabile de energie se realizează, în România, prin certificate verzi, fiecare megawatt produs şi liovrat din surse solare fiind “recompensat” cu 6 certificate verzi, ce se pot tranzacţiona la preţuri între 27 şi 55 de euro.

din aceeasi categorie