Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au înregistrat noi preţuri maxime, într-o piaţă în creştere şi cu o lichiditate ridicată pentru o lună de vacanţă. După maximele înregistrate marţi, acţiunile FP au atins miercuri un nou record, la 0,677 lei/titlu. Cotaţia este cea mai mare de la listarea din 25 ianuarie 2011, când s-au înregistrat tranzacţii la 0,675 lei / titlu.
Franklin Templeton, administratorul Fondului, derulează, de circa un an, o campanie de răscumpărare a acţiunilor, care au ca scop tocmai creşterea cotaţiilor acestora, prin reducerea volumului de titluri dipsonibile pe piaţă.
Valoarea de piaţă (capitalizarea bursieră a Fondului) este de 9,3 miliarde lei (2,1 miliarde euro). În cursul zilei de miercuri s-au făcut 133 de tranzacţii, în valoare cumulată de 1,9 milioane lei, până la ora 11:24. Astfel, valoarea medie a unei operaţiuni a fost de 14.000 de lei, notează Mediafax.
Creşterea cotaţiilor este de natură să relaxeze presiunea pe care micii acţionari o exercită asupra administratorului Fondului.
Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, înfiinţată în anul 2005, pentru despăgubirea persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.
La sfârşitul lunii iunie, investitorii instituţionali străini deţineau, cumulate, 56,14% din acţiunile FP. Fondul american de hedging Elliott Associates are cel mai mare pachet de acţiuni FP, reprezentând peste 18% din capitalul social, iar compania de administrare a investiţiilor City of London deţine 9,43%.
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a crescut cu 1,2% după primele 90 de minute de tranzacţii, în ton cu bursele vest-europene şi într-o piaţă în care lichiditatea este susţinută de acţiunile lichide (cele mai căutate, cel mai uşor de găsit, respectiv de vândut).