Acasă Analize Record la plata datoriilor externe

Record la plata datoriilor externe

de GM

Luna iulie este cea mai grea de la începutul anului, cel puţin în privinţa plăţilor în contul datoriei externe. Conform unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR), “plăţile scadente în luna iulie 2011 în contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 2.649 milioane euro”. Ceea ce reprezintă de peste 20 de ori mai mult decât în luna iunie, când plăţile se cifrau la 128 milioane de euro, şi cea mai mare valoare de la începutul anulu!

Conform BNR, plăţile scadente în contul datoriei publice au fost, în ianuarie, de 139,8 milioane euro, în februarie – 163,08 milioane euro, în martie – 140,85 milioane euro, în aprilie – 128,12 milioane euro, în mai – 238,93 milioane euro şi în iunie – 128 milioane euro. Astfel, în total, în primele şase luni ale anului s-au plătit 938,78 milioane euro, iar în luna iulie se plăteşte de aproape 3 ori mai mult decât în toată prima jumătate de an – 2,647 miliarde de euro!

În ceea ce priveşte rezervele valutare, acestea se situau, la 30 iunie, la nivelul de 34,402 miliarde euro, faţă de 32,707 miliarde euro la 31 mai 2011. Creşterea rezervelor s-a datorat, în special, emisiunii de eurobonduri lansată de Ministerul Finanţelor Publice (MFP)  în luna iunie, când a reuşit să împrumute 1,5 miliarde euro de pe piaţa internaţională, la un randament de 5,3%.

Conform unui comunicat al BNR, în cursul lunii au avut loc intrări de 2,46 miliarde euro, reprezentând alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv emisiunea de euroobligaţiuni a Ministerului Finanţelor Publice de 1,496 miliarde euro), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele.

Pe de altă parte, au avut loc ieşiri de 765 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice externe directe şi garantate de stat şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,471 miliarde euro, faţă de 3,555 miliarde euro în luna mai.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 iunie 2011 au fost de 37,873 miliarde euro, faţă de 36,262 miliarde euro la 31 mai 2011.

din aceeasi categorie