Acasă Economie Reactorul 5 al centralei nucleare de la Kozlodui a fost oprit

Reactorul 5 al centralei nucleare de la Kozlodui a fost oprit

de A

Unica centrală nucleară din Bulgaria, care produce aproximativ o treime din energia electrică a acestei ţări, a oprit miercuri unul dintre cele două reactoare ale sale de 1.000 de MW, din cauza unei defecţiuni la generator, dar nu s-au înregistrat scurgeri radioactive, a anunţat operatorul centralei, informează AFP.

Miercuri, la orele 06:05 (03:05 GMT), Unitatea 5 a centralei nucleare de la Kozlodui a fost deconectată „din cauza unei proaste funcţionări a sistemului de stimulare a generatorului şi a activării protecţiei electrice în partea nenucleară”.

Protecţia de urgenţă a fost activată, însă „nu s-a înregistrat nicio schimbare în situaţia privind radiaţia la sit”, a subliniat operatorul centralei într-un comunicat.

Al doilea reactor al centralei de la Kozlodui, denumit Unitatea 6, de aceeaşi putere, funcţionează în continuare la capacitate deplină, potrivit operatorului.

Data la care Unitatea 5 ar putea să fie reconectată le reţeaua electrică nu a fost precizată. Ea fusese dezactivată în urmă cu mai puţin de o lună, pentru întreţinere şi alimentare.

Kozlodui, singura centrală nucleară a Bulgariei, produce în jur de o treime din electricitatea ţării, datorită a două reactoare care au preluat sarcina celor patru mici reactoare închise în 2002 şi 2006 pentru a satisface exigenţele Uniunii Europene.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.