Societatea naţională Nuclearelectrica (SNN) a decis să oprească programat şi controlat Unitatea 2 CNE Cernavodă în seara zilei de 7 decembrie.
Oprirea controlată va avea loc „în scopul efectuării unor lucrări preventive de verificare şi control şi eventuale intervenţii punctuale asupra sistemelor Unităţii 2 în vederea îmbunătăţirii fiabilităţii sistemelor pe perioadă de iarnă, în conformitate cu programul de mentenanţă preventivă”, se arată într-un comunicat.
Conform standardelor de securitate nucleară, astfel de intervenţii proactive şi controlate se pot efectua numai cu reactorul în stare oprită.
„Efetuarea verificării şi intervenţiilor punctuale nu va avea niciun impact advers asupra securitătii nucleare, a personalului de exploatare, populaţiei sau mediului incojurător. Repornirea unitătii şi resincronizarea la Sistemul Energetic Naţional vor avea loc după efectuarea şi finalizarea testelor şi eventualelor intervenţii care se impun în astfel de situaţii, în conformitate cu procedurile centralei”, precizează Nuclearelectrica.
De asemenea, Ministerul Energiei vrea ca membrii provizorii ai Consiliului de Administrație al societății să fie aleși prin metoda votului cumulativ.
Ministerul Energiei a cerut astfel completarea convocatorului pentru Adunarea Generală Ordinară și Extraordinară din 20 decembrie, arată un raport transmis Bursei de Valori București (BVB).
Un alt subiect aflat pe ordinea de zi este ”stabilirea duratei mandatului membrilor provizorii de patru luni începând cu data de 28 decembrie 2017 sau până la finalizarea procedurii de selecție a administratorilor, în conformitate cu prevederile Ordonantei de urgență a Guvernului nr. 109/2011, aprobată prin Legea nr.111/2016, cu modificările și completările ulterioare, dacă selecția se finalizează înainte de termenul menționat”.
Nuclearelectrica a realizat în primele nouă luni ale acestui un profit net de 225,28 milioane lei, în creştere cu 120% faţă de perioada similară a anului trecut, când a raportat un rezultat net de 102,39 milioane lei.
Veniturile din exploatare s-au ridicat în perioada menţionată la 1,4 miliarde lei, fiind cu 17% în creştere faţă de primele nouă luni ale anului trecut (1,19 miliarde lei).
Producţia de energie a crescut cu 2,3%, la 7.760 GWh, de la 7.589 GWh, la sfârşitul lunii septembrie 2016.
Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.
Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.


