Acasă EconomieBanci & Asigurari „Rabla locală”

„Rabla locală”

de L M

Noua variantă a programului Rabla, prin care vor fi implicate și autoritățile locale, ar urma să debuteze la sfârșitul lunii septembrie. Iar în ultima zi a lunii, vor putea să acceseze acest program și beneficiarii persoane fizice. Ideea este destul de generoasă pentru cetățeni, care vor putea să scape de rable pentru 3.000 de lei, fără a avea obligația de a cumpăra altă mașină nouă în loc. Numai că jumătate din prima de casare trebuie să fie asigurată de primării, fapt ce limitează aplicabilitatea programului în funcție de capacitatea bugetară a fiecăreia.

Începând de vineri, 23 septembrie 2022, solicitanții unități administrativteritoriale organizate la nivel de comună, oraș sau municipiu și subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului București își vor putea crea conturi de utilizator pentru înscrierea în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Există și o facilitate pentru primării; dacă au deschise conturi pentru alte programe derulate de AFM, precum cel privind Iluminatul public, nu mai este nevoie de altul nou.

„Ulterior, în perioada 30 septembrie 2022, ora 10:00 – 25 noiembrie 2022, ora 14:00 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanțare, solicitanții vor depune cererile de finanțare, împreună cu documentația aferentă, în aplicația informatică prin intermediul conturilor de utilizator create”,  precizează comunicatul.

„În program se încadrează doar autovehiculele casate și radiate după lansarea sesiunii de înscriere”, a declarat preşedintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

AFM atrage atenția potențialilor beneficiari care doresc să se înscrie în program să verifice dacă UAT-ul pe rază căruia își au domiciliul participă în cadrul acestui program și să caseze și să radieze autovehiculul uzat numai după ce se asigură că primăria derulează programul.

Administrația Fondului pentru Mediu alocă pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate un buget de 50 milioane de lei, care va fi împărțit primăriilor în funcție de populație. Astfel, va fi „subvenționată” casare a 100 de autovehicule uzate, pentru UAT-uri cu o populaţie de până la 1.000 de locuitori; 500 de autovehicule uzate, pentru UAT-uri cu până la 5.000 de locuitori; 1.000 de autovehicule uzate, pentru UAT-uri cu până la 10.000 de locuitori; 5.000 de autovehicule uzate, pentru UAT-uri cu până la 50.000 de locuitori; 20.000 de autovehicule uzate, pentru UAT-uri cu până la 200.000 de locuitori și 50.000 de autovehicule uzate, pentru UAT-uri cu peste 200.001 de locuitori.

În cadrul unei sesiuni de înscriere, unui solicitant i se poate aproba o singură cerere de finanţare, prima transmisă la AFM care este selectată pentru finanţare. În schimbul casării unui autovehicul mai vechi de 15 ani, persoana fizică primește un stimulent în valoare de 3.000 lei, jumătate din sumă fiind suportată de AFM și jumătate din bugetul local.

Pe de altă parte, și potențialul beneficiar trebuie să îndeplinească anumite condiții. Cele mai importante se referă la faptul că deținătorul trebuie să aibă „rabla” de casat pe numele său de cel puțin 5 ani, mașina este mai veche de 15 ani, calculată de la anul fabricației, are norma de poluare Euro 3 și/sau inferioară și conține componentele esențiale, precum motor sau caroserie.

„Beneficiarul stimulentului de casare se angajează că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 4 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului”, completează comunicatul.

din aceeasi categorie