Acasă MediuDezvoltare Durabila Rabla electrică

Rabla electrică

de L M

rabla2Programul Rabla 2015 dă rezultate, numărul autovehiculelor nepoluante achiziţionate crescând cu peste 600% faţă de anul trecut. La nici trei luni de la demararea programului, mai mult de jumătate din numărul tichetelor valorice au fost folosite pentru cumpărarea de maşini noi. Pentru că s-a constatat un apetit crescut al românilor pentru autovehicule “verzi”, autorităţile de mediu se pregătesc pentru un ecobonus record, de 20.000 de lei.

Românii au achiziţionat până în prezent 371 de autovehicule nepoluante prin Programul “Rabla 2015”, iar din totalul celor 20.000 de tichete alocate persoanelor fizice peste 60% au fost epuizate şi utilizate deja de populaţie, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Astfel, peste 11.850 de români şi-au înlocuit autovehiculul vechi, poluant, cu altul nou, mai puţin poluant. “Numărul total de tichete disponibile persoanelor fizice este în creştere cu 3.000 faţă de ediţia de anul trecut”, precizează comunicatul.

Până în prezent, în cadrul Programului “Rabla 2015” s-au achiziţionat 371 de autovehicule cu emisii de CO2 mai mici de 100g/km, tehnologii hibride convenţionale, precum şi tehnologii avansate de tip plug-in. Pentru achiziţionarea celor 371 de autovehicule au fost utilizate 422 de ecobonusuri.

“Este ceea ce ne doream prin noua configurare a Programului Rabla şi prin mărirea substanţială a valorii ecobonusurilor: să creştem numărul maşinilor nepoluante pe şoselele din România. Cred că suntem pe drumul cel bun, mai cu seamă dacă ne uităm la Programul Rabla de anul trecut, când numărul total de maşini nepoluante achiziţionate cu ecobonusuri a fost de doar 38, pe întreaga perioadă de derulare a programului”, a declarat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

Alegere nepoluantă

La debutul Programului “Rabla 2015” (luna mai 2015), datele din piaţă indicau vânzarea a 60 de astfel de maşini, dintre care cele mai multe au fost hibride convenţionale. “Programul Rabla a reprezentant un impuls important pentru şoferii din România în a alege maşini nepoluante; faptul că, prin comparaţie cu perioada 1 ianuarie — 1 mai a.c., vânzările acestor autovehicule au fost de 6 ori mai mari este semnalul pe care îl aşteptam de la populaţie, dorinţa de a proteja mediul şi o mai mare atenţie pentru calitatea aerului din aglomerările urbane”, a mai spus Graţiela Gavrilescu.

În 2015, Programul Rabla a fost configurat cu eco-bonusuri diferenţiate, care se adaugă primei de casare în valoare de 6.500 lei, şi cu posibilitatea cumulării a maximum două eco-bonusuri pentru achiziţia unui autovehicul: un eco-bonus în valoare de 750 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, un eco-bonus în valoare de 1.500 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenţionale) precum şi un eco-bonus în valoare de 2.500 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in).

Ecobonus de 20.000 de lei

Ministerul Mediului a elaborat un proiect de ordonanţă prin care să se modifice OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. La bază, actul normativ trebuie să modifice legislaţia astfel încât să respecte deciziile date de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene privind taxa de primă înmatriculare, precum şi formele sale ulterioare. La final, oficialii de la mediu au introdus şi partea de subvenţionare a autoheviculelor pur electrice, aşa cum au anunţat la debutul Programului Rabla 2015.

Potrivit proiectului, ecotichetul va avea o valoare de 20.000 de lei pentru achiziţionarea unui autovehicul pur electric şi o valoare de 5.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50g/km. Persoanele fizice, persoanele juridice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice vor beneficia de un ecotichet pentru fiecare astfel de autovehicul achiziţionat.

Intenţia unui astfel de ecobonus a fost anunţată la demararea Programului Rabla 2015, dar nu exista baza legislativă. Adrian Gearâp, preşedintele AFM, declara, la acea vreme, că valoarea subvenţiei pentru maşini eco va ajunge la 26.500 de lei, ceea ce ar putea determina achiziţia chiar şi a 100 de maşini electrice numai într-un an. Preşedintele AFM a precizat că achiziţia de maşini electrice va fi însoţită de un program privind înfiinţarea unui sistem de prize pentru alimentarea maşinilor electrice, de care nu se pomeneşte nimic în proiectul de ordonanţă.

din aceeasi categorie